Pentru remedierea unei avarii la vana de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada I.G. Duca, din orașul Eforie Nord, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul zilei de 4 iulie, în intervalul orar 9.00 – 13.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Mărășești, Bucegi, Ghe. Doja și Ion Creangă.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“, au transmis reprezentanții RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Începutul anului 2025 aduce vești bune pentru turismul de litoral, conform datelor centralizate de Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator din acest segment. În prima lună a anului, s-au rezervat peste 10.000 de camere pentru vacanțele …
Urmașii scriitorului Duiliu Zamfirescu au decis să doneze Consiliului Județean Vrancea casa și terenul aferent din comuna Vârteșcoiu, care au aparținut străbunicului lor, celebrul autor al romanului ”Viața la țară”. Președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, …
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Regatul Suediei că autoritățile suedeze au anunțat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere până la data de 11 noiembrie. …
Be the first to comment