Pentru remedierea unei avarii la vana de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada I.G. Duca, din orașul Eforie Nord, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul zilei de 4 iulie, în intervalul orar 9.00 – 13.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Mărășești, Bucegi, Ghe. Doja și Ion Creangă.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“, au transmis reprezentanții RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Românii care intenționează să călătorească spre sau dinspre Serbia sunt avertizați de Ministerul Afacerilor Externe asupra unor perturbări importante care ar putea apărea la punctele de trecere a frontierei începând de luni, 14 septembrie. Transportatorii …
Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia că, în zilele de 11 și 13 septembrie 2026, sunt programate greve la nivel național care vor …
Consiliul Județean Cluj anunță începerea lucrărilor de execuție în cadrul a două proiecte cu finanțare europeană care vizează reabilitarea și restaurarea Ansamblului muzeal „Octavian Goga” din localitatea Ciucea, precum și a parcului adiacent. „Vorbim, iată, …
Be the first to comment