Vânători regale, o expoziție deosebită la Muzeul de Istorie din Suceava

Expoziția „Vânători regale“, la Muzeul de Istorie din Suceava

Muzeul Bucovinei, în colaborare cu Muzeul Național Peleș, invită publicul la vizionarea expoziției temporare Vânători regale, până pe 6 octombrie, la sediul Muzeului de Istorie din Suceava.  Vernisajul expoziției are loc în data de 5 iulie, începând cu ora 12.00, la Muzeul de Istorie din Suceava.

Expoziția este o premieră națională, piesele de patrimoniu din colecțiile Muzeului Național Peleș fiind pentru prima dată prezentate în cadrul unei expoziții din România. Cele aproape o sută de exponate ne dezvăluie lumea fascinantă a vânătorii și a pasionaților de vânătoare de altădată, din spațiul european, dar și românesc, începând cu secolul al XVI-lea și până în pragul secolului al XX-lea.

Vânătorile regale erau evenimente așteptate cu mare interes, pregătite cu mare minuțiozitate, urmând de fiecare dată un ritual special, cu ceremonii pline de fast. Timpul vânătorii era precum o trecere în altă lume: de la arme și numeroase obiecte cu specific vânătoresc, câini de vânătoare, cai și provizii, slujitori, țărani chemați să gonească vânatul la locuri prielnice, până la amenajarea în păduri a locurilor de popas, sau a unor castele de vânătoare unde se serba, de multe ori și în prezența doamnelor, încheierea unei vânători, cu trofee și povești în care întâmplările reale se împleteau deja cu rodul închipuirii fiecăruia.

O atmosferă de legendă, strălucitoare și surprinzătoare pentru lumea de astăzi, se dezvăluie treptat, cu vechi puști și carabine, săbii și spade de vânătoare, arbalete, tolbe și cornuri de vânătoare splendid decorate. Un popas regal de vânătoare, cu mobilier din vremea Regelui Carol I, ne aduce aminte că spațiul românesc era renumit odinioară pentru natura sa sălbatică dar și pentru vânătoare.

Ținutul Bucovinei, atât de bogat și special ca zonă de vânătoare, era renumit în întreaga Europă, marea aristocrație venind adeseori aici pentru vânătoare dar mai ales pentru tihna de neprețuit a acestor locurilor. La expoziția internațională de vânătoare de la Viena, din anul 1910, Pavilonul de vânătoare al Bucovinei, cu trofee cinegetice absolut impresionante, a fost unul din cele mai apreciate de către pasionații de vânătoare din întreaga lume.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*