Moștenitorii lui Duiliu Zamfirescu vor dona Consiliului Județean Vrancea casa și terenul din Vârteșcoiu

Casa scriitorului Duiliu Zamfirescu din Faraoanele, Vârteșcoiu. FOTO CJ Vrancea

Urmașii scriitorului Duiliu Zamfirescu au decis să doneze Consiliului Județean Vrancea casa și terenul aferent din comuna Vârteșcoiu, care au aparținut străbunicului lor, celebrul autor al romanului ”Viața la țară”.

Președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, a avut miercuri, 17 februarie, o discuție online pe această temă cu Nicolas Duiliu Zamfirescu, aflat în Franța, unul dintre moștenitorii legali ai scriitorului, în cadrul căreia a fost stabilită, pentru perioada imediat următoare, o întâlnire la sediul administrației județene.

„Străbunicul nostru iubea foarte mult regiunea natală Vrancea, orașul Focșani, cât și casa din Vârteșcoiu unde a locuit și a creat. Există și numeroase texte în acest sens. Moștenitorii au considerat că este frumos, elegant și adecvat să facem această donație. Vom sprijini cu toții această acțiune”, a precizat Nicolas Duiliu Zamfirescu.

Donația va fi făcută cu condiția ca administrația publică județeană să salveze imobilul, prin introducerea acestuia într-un program de reabilitare, consolidare și restaurare și realizarea Casei Memoriale „Duiliu Zamfirescu”.

„Ne bucurăm că am reușit să ajungem la un acord cu familia marelui scriitor vrâncean Duiliu Zamfirescu. Le mulțumim că au luat această decizie, pentru că astfel putem să intervenim pentru salvarea imobilului. Ne propunem să restaurăm acest monument de patrimoniu, pentru a-i reda frumusețea și valoarea de odinioară și sperăm ca în acest an să începem proiectul Casei Memoriale ”Duiliu Zamfirescu”, a precizat președintele CJ Vrancea, Cătălin Dumitru Toma.

Casa care a aparţinut scriitorului Duiliu Zamfirescu din satul Faraoanele, comuna Vârteşcoiu, se află într-o zonă pitorească, de podgorie, fiind locul unde cunoscutul autor a scris opere literare extrem de valoroase.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*