La Constanța s-a deschis a III-a ediție a Târgului de Artă și Antichități „Constanța Revival“ #Romania100, un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri. Evenimentul se va desfășura în perioada 29 iunie – 19 august, în Piața Ovidiu, pe aleea din partea dreaptă a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.
În cadrul acestui eveniment, artiști și colecționari din toată țara, vor oferi spre vânzare o gamă foarte variată de antichități țărănești, suveniruri și obiecte de artă, bijuterii handmade, colecționabile și antichități din toate colțurile lumii.
Pe parcursul târgului, cu sprijinul artizanilor din Asociația Etniilor Meșteșugărești, vor fi organizate workshop-uri de olărit, pielărie și metaloplastie.
Târgul este deschis zilnic între orele 10.00 – 22.00, fiind organizat de ArtAntik.ro & ArtAntik Gallery.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Portugheză că Institutul local pentru Mare și Atmosferă (IPMA) a instituit, pentru perioada 14 – 15 noiembrie 2019, un …
IRI Travel, principalul touroperator specializat pe litoralul bulgăresc și românesc, anunță lansarea Târgului de Turism Online (februarie 2026), o campanie amplă de reduceri dedicate sezonului estival 2026 și mini-vacanțelor din primăvară, desfășurată în parteneriat cu …
Muzeul Național al Bucovinei din Suceava va găzdui, în perioada 16 septembrie – 14 noiembrie, expoziția temporară Regele Carol I, ctitorul României moderne. Vernisajul va avea loc în data de 16 septembrie, la ora 11.00, …
Be the first to comment