Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Aflat la prima ediție, SIBIU Sounds Festival se va desfășura între 20 și 22 iulie în Parcul Sub Arini și își propune să aducă în fața sibienilor cele mai importante trupe locale care au piese …
Tarifele pentru sezonul 2018 s-au schimbat de la 1 iunie. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii oferă și pachete pentru cei interesați. Astfel, biletul pentru Delfinariu Constanța, Microrezervație și Expoziția de Păsări Exotice costă 40 …
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) atrage atenția călătorilor asupra riscurilor asociate achiziționării de pachete turistice de la entități neautorizate. Recentele informații privind o companie din Satu Mare, „Posing Art Creation”, deținută de Oana …
Be the first to comment