Zăpada, natura sau arta, motive diverse de vizitat Prahova în minivacanța de Paște și 1 Mai

Castelul Peleș, Sinaia. FOTO Adrian Boioglu / GoNEXT.ro
Castelul Peleș, Sinaia. FOTO Adrian Boioglu / GoNEXT.ro

Domeniile schiabile din stațiunile montane prahovene sunt pregătite să primească turiștii până după perioada sărbătorilor pascale. Aici locurile în unitățile de cazare sunt ocupate în proporție de 50 la sută pentru perioada Paștelui, anunță Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova.

Potrivit APDT Prahova, unitățile de cazare de patru stele propun pachete de la 2.130 de lei/ cameră dublă pentru trei nopți de cazare, cu mic dejun, primire cu ouă, cozonac și vin roșu în noaptea de Înviere, Brunch Pascal pe 2 mai și masă de Paște pe 2 mai, iar la cele de trei stele, de la 935 lei/ persoană, în cameră dublă, pentru patru nopți de cazare cu mic dejun, cină pe 1 mai, întâmpinare cu ouă, cozonac și vin în noaptea de Înviere și prânz pascal pe 2 mai.

Până la Paște, turiștii se pot bucura și de alte activități în stațiunile turistice montane, unde sunt așteptați cu oferte speciale, de la 990 lei/ cameră dublă pentru trei nopți de cazare cu mic dejun, la un hotel de patru stele și de la 882 lei/ persoană în cameră dublă pentru patru nopți de cazare cu pensiune completă (trei mese incluse) la o vilă de trei stele.

„În plus, de miercuri, 21 aprilie s-au ridicat o parte din restricțiile din principalele destinații turistice, iar turiștii se pot plimba dimineața devreme, de la ora 06.00, sau seara târziu, până la ora 22.00, toată săptămâna”, a precizat primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, pe contul sau de Facebook.

Totodată, Sinaia va găzdui duminică, 25 aprilie, de la ora 12.00, un eveniment cultural muzical unic – Dorwin Rowan DJ Set LIVE Performance „România infinită” la Castelul Peleș. Evenimentul este organizat de Muzeul Național Peleș și „România infinită”, cu sprijinul Casei Majestății Sale Custodele Coroanei, în parcul Castelului Peleș. Acesta va avea loc fără participarea publicului și va fi transmis online, live, pe platforma www.youtube.com/dorwinrowan.

În Bușteni, peste 60 de litografii și gravuri ale unora dintre cei mai mari artiști ai lumii, printre care Pablo Picasso, Gustav Klimt, Pierre-Auguste Renoir, Henri Matisse, Salvador Dali, Toulouse Lautrec, Edvard Munch și Marc Chagall sunt expuse din luna aprilie până în 1 septembrie în Castelul Cantacuzino, într-o expoziție remarcabilă intitulată „Great artists of the world – colecţia av. George Șerban”, care poate fi vizitată între orele 10.00 – 19.00.

Zona montană de mai mică altitudine și zona de deal, ca Breaza, Câmpina sau Dealu Mare, așteaptă iubitorii de natură pentru drumeții și plimbări cu bicicleta.

La Câmpina unitățile de cazare sunt ocupate în proporție de 90 la sută pentru perioada Paștelui și 80 la sută în perioada premergătoare, aici fiind organizate și câteva tabere școlare.

Sâmbătă, 24 aprilie, turiștii sunt așteptați în Câmpina pentru un tur ghidat pietonal organizat de CNIPT Câmpina în colaborare cu Asociația Istoria Artei – București. Participarea la „Epoci și stiluri în arhitectura Câmpinei” este liberă, cu respectarea regulilor în vigoare.

Experiența va fi o plimbare la pas pe străzile orașului vamal făcut celebru de petrol, în timp ce veți afla chiar la fața locului informații inedite despre patrimoniul arhitectonic, sau povești ale oamenilor ce i-au dat viață de-a lungul anilor. Se propune o călătorie în timp, de la epoca renașterii naționale – cu arhitectură tradițională – și până la realismul socialist. Turul va fi punctat de câte o surpriză pentru fiecare dintre cele patru mari epoci istorico-stilistice ale Câmpinei.

Sâmbătă, 24 aprilie 2021, începând cu ora 14.00, la Mânăstirea Turnu, la 4 km de Ploiești, în cadrul proiectului „Tradiții Pascale”, copiii vor avea posibilitatea să exerseze încondeierea ouălor după modele autentice din județul Prahova, cu ajutorul materialelor specifice – ceară naturală, condei, vopsea etc. Evenimentul este organizat de Centrul Județean de Cultură Prahova, instituție subordonată Consiliului Județean Prahova, în colaborare cu Centrul Socio-Cultural „Sfinții Martiri Brâncoveni” – Mânăstirea Turnu – Prahova în cadrul Programului „Culturalia”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*