Unde zboară românii de Revelion? Biletele de avion spre destinațiile europene sunt acum sub 200 de euro

Avion. FOTO Arhiva GoNEXT

Românii se pregătesc pentru o ultimă călătorie în 2023, dar și pentru un Revelion în afara țării, țările europene fiind din nou în topul preferințelor acestora.

Potrivit agenției de turism online Vola.ro, peste 95% dintre rezervările efectuate pe platform pentru Revelion au fost făcute pentru Europa, restul procentelor fiind distribuite aproape egal între destinații din Orientul Mijlociu, Africa și Asia. De asemenea, Vola.ro a analizat cum se prezintă la nivel general tabloul zborurilor de final de an din România.

Unde vor zbura românii de Revelion?

În ceea ce privește țările europene spre care s-au rezervat cele mai multe bilete de avion de revelion se află Italia, destinația regăsită cel mai des în topul favoritelor turiștilor români, cu 22% din rezervări, Marea Britanie, cu 14% din rezervări, și Germania, cu 9% din rezervări. În același timp, în aceste state există comunități numeroase de români, astfel că, cel mai probabil, mulți vor merge la rudele sau prietenii stabiliți în străinătate și vor petrece împreună finalul lui 2023. Pe lista țărilor europene spre care se va zbura de revelion se află și Franța, Austria, România, Spania, Belgia, Irlanda și Grecia.

Așa cum era de așteptat, atunci când vine vorba despre orașele europene preferate de români, în topul clasamentului sunt Londra, Paris, Milano, Viena și Roma, orașe cunoscute drept destinații de city-break. Tabloul rezervărilor este completat de Bruxelles, Dublin, Munchen, Veneția și Atena, acestea fiind alte destinații spre care vor călători românii la final de an.

Aeroportul Otopeni va continua să fie aglomerat în următoarea perioadă: 83% dintre zborurile rezervate pe Vola.ro de revelion vor fi operate aici. Urmează aeroporturile din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Bacău, Craiova, Suceava și Oradea.

Cel mai ieftin bilet de avion de revelion a costat 36 de euro, pe ruta București – Viena

Potrivit Vola.ro, tariful mediu plătit de un pasager pentru un bilet de avion în timpul revelionului este de 198 de euro. Cel mai ieftin bilet de avion vândut pe Vola.ro pentru finalul de an a costat 36 de euro, pe ruta București – Viena, pe când cel mai scump bilet a fost 816 euro, pe ruta București – Dubai. De asemenea, cea mai ieftină rezervare a fost 49 de euro (București – Tirana, un singur pasager), în timp ce cea mai scumpă rezervare a costat 2904 euro (București – Larnaca, pentru 10 pasageri).

Interesant este că cei mai mulți români și-au făcut din timp planurile de revelion și, în plus, au rezervat în avans zborurile de final de an. De exemplu, 53% dintre ei au rezervat biletele cu 30-90 de zile înainte de data zborului, o dovadă în plus a faptului că industria aviatică este puțin mai stabilă acum în comparație cu lunile de vară. De altfel, rezervarea de revelion efectuată cel mai din timp a fost făcută încă de pe 26 aprilie 2023.

În ceea ce privește durata medie de ședere la destinație, se pare că românii vor petrece, în medie, 4.5 zile în vacanța de revelion, o scurtă pauză de reîncărcare a bateriilor înainte de a începe noul an.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*