Unde călătoresc românii cu ocazia sărbătorilor de iarnă: în topul destinațiilor externe se află Mexic, Zanzibar, Egipt, Bali, Thailanda, Filipine, Turcia și Franța

Sărbătorile de iarnă precedente au fost încă marcate de restricții, însă pentru Crăciunul și Revelionul care urmează, absolut toate destinațiile turistice populare ale românilor sunt deschise. Ca atare, mai mulți turiști români au efectuat, până la ora actuală, rezervări pentru toate continentele.

Potrivit consultanților DAL Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România, cererea pentru sărbătorile de iarnă înregistrează o creștere de 30 la sută până la ora actuală, față de anul precedent, iar 65 la sută dintre circuitele și pachetele turistice pentru Crăciun și Revelion au fost deja rezervate. Printre cele mai solicitate destinații de sărbători se numără Egipt, Mexic, Zanzibar (Tanzania), Bali (Indonezia), Turcia, Franța, în special pentru Paris, dar și Africa de Sud, Filipine și Sri Lanka.

„Alături de creșterea cererii față de anul precedent, în această toamnă am observat tendința turiștilor de a efectua rezervările mai devreme pentru sărbătorile de iarnă. Vorbim de o predictibilitate mai mare în acest an și în plus, cu cât rezervi mai devreme, cu atât beneficiezi de mai multe avantaje, precum alegerea hotelului sau a destinației preferate, dar și de tarife mai bune. Turiștii noștri preferă în continuare circuitele și destinațiile îndepărtate, locuri inedite de pe toate continentele. Majoritatea țărilor au eliminat total restricțiile post – pandemice, iar o parte, în special din Asia, au relaxat condițiile de intrare în țară. Observăm o creștere mare a cererii pentru Extremul Orient, unde majoritatea destinațiilor au fost închise în timpul pandemiei și, firește, pentru America Latină și în particular pentru Mexic”, precizează Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.

Românii caută, de sărbători, în general destinații calde, însorite, cu acces la mare sau la ocean, experiențe culturale, dar și destinații europene inedite.

Iată care sunt principalele destinații alese de români, pe continente:

AMERICA DE SUD ȘI CENTRALĂ

Mexic este „vedeta” îndepărtată a perioadei de sărbători, turiștii având la dispoziție mai multe programe pentru această destinație.

Revelion în Mexicul Colonial („Guadalajara, Guadalajara… cu mariachi, tequila și plajă la Cancun”) este unul dintre cele mai căutate programe. Timp de 10 zile (27 decembrie – 5 ianuarie), turiștii se vor bucura de o autentică fiestă mexicană pe muzica mariachilor și a folclorului mexican, cu meniu și băuturi tradiționale, totul într-o petrecere plină de culoare și bucurie. Costul pachetului, care include și zbor, este de 3500 de euro, iar turiștii vor fi cazați în Mexico City, San Miguel de Allende, Guadalajara și Cancun.

Panama și Costa Rica sunt două destinații foarte solicitate de sărbători. Sub genericul „Revelion în paradisul tropical din America Centrală”, turiștii au ocazia de a vizita unele dintre cele mai importante parcuri naționale din această parte de lume, care păstrează încă nealterat ritmul naturii. În Panama, faimoasă datorită spectaculosului Canal Panama, dar și datorită naturii de o frumusețe copleșitoare, veți fi seduși de o lume aparte, oameni foarte prietenoși, muzică și mâncăruri specifice. Veți petrece câteva zile de sejur în regim All Inclusive și un Revelion exotic în Peñas Blanca, cea mai faimoasă plajă din Panama. În Costa Rica, supranumită „Elveția din America Centrală” datorită stilului de viață, dar și datorită topografiei incredibil de variate, veți descoperi vulcani magnifici, vegetație luxuriantă, izvoare termale, păduri de mangrove, lagune cu apă cristalină și plaje sălbatice. Circuitul durează 12 zile, în perioada 27 decembrie – 7 ianuarie și costă 4.100 de euro.

Alte destinații căutate din America Latină sunt Ecuador și Galapagos.

Argentina, Uruguay și Brazilia sunt destinațiile de top ale Americii de Sud motiv pentru care DAL Travel a pregătit, datorită cererii în creștere, un program în care se vizitează cele trei țări, denumit ”Revelion sud-american”. Acordurile tangoului argentinian din Buenos Aires, „Parisul Americii Latine”, reprezintă numai unul dintre nenumăratele motive pentru a petrece un Revelion inedit în această metropolă. Grandoarea cascadelor Iguassu înscrise pe lista Patrimoniului Natural UNESCO și exotismul celei mai frumoase metropole din lume, Rio de Janeiro, sunt alte câteva argumente. Programul se va derula în perioada 27 decembrie – 7 ianuarie și costă 4.000 de euro.

ASIA

Filipine reprezintă una dintre destinațiile care revin în forță. DAL Travel propune o „Aventură de 5* în Filipine, Cercul de foc al Pacificului”, în perioada 28 decembrie – 9 ianuarie, costul pachetului turistic fiind de 4.990 de euro. Din arhipelagul filipinez situat în „Cercul de foc al Pacificului” se vor vizita: Manila – capitala Filipinelor, urmând apoi Insula Boracay și Insula Palawan, incluse în topul celor mai frumoase insule de pe Pământ. De reținut că pentru cei cu adeverință de vaccinare, autoritățile filipineze nu mai solicită „boosterul”!

Indonezia revine în topul preferințelor, în special cu insulele Bali și Lombok. Bali este faimoasă pentru plajele minunate, luxuriantele păduri tropicale, sculpturile în lemn, peșterile sacre și nu în ultimul rând pentru moștenirea culturală a singurei insule hinduse din Indonezia, vizibilă în cele peste 20.000 de temple și altare, motiv pentru care mai este cunoscută și ca „Insula celor 1.000 de temple”. Cel mai solicitat pachet turistic este un circuit complex în perioada 28 decembrie – 10 ianuarie, la tariful de 2.900 de euro de persoană.

Sri Lanka rămâne o destinație căutată și sigură pentru turiști și mai accesibilă ca tarif. Un pachet turistic de Revelion, în perioada 29 decembrie – 11 ianuarie, ajunge la 2.270 de euro de persoană.

Thailanda este, ca de obicei, cea mai populară destinație a Extremului Orient, un Revelion de 10 zile în insulele Krabi și Phi Phi costând 2.190 de euro. De asemenea, există și pachete turistice combinate, precum Thailanda – Malaezia – Singapore.

AFRICA

Africa de Sud este în topul preferințelor, programul favorit al turiștilor incluzând și Cascada Victoria din Zimbabwe, vecină. Un pachet turistic de Revelion în perioada 28 decembrie – 10 ianuarie ajunge la 3.270 de euro și include vizitarea Capului Bune Speranțe, a orașelor Capetown și Pretoria și a Parcului Național Kruger.

Zanzibar, insula care aparține de Tanzania, este, deja, de câțiva ani, una dintre principalele destinații exotice ale românilor. Programul „Safari și plajă la Oceanul Indian” are loc în perioada 28 decembrie – 6 ianuarie, costă 3.700 de euro și include, pe lângă casa natală a lui Freddie Mercury din Zanzibar și vizitarea unor obiective turistice de pe continent precum masivul Kilimanjaro, triburile Masai sau Parcul Național Serengeti.

Egipt rămâne destinația populară a Africii de Nord, un Revelion Deluxe de 13 zile cu cazare la hoteluri de 5 stele, care include un amplu circuit la piramide și temple, o croazieră pe Nil, dar și sejur la Hurghada, costând 2.490 de euro.

Alte destinații populare din nordul Africii, aflate în topul cererii, sunt: Tunisia și Maroc.

În Orientul Apropiat, Liban este o destinație care își revine în forță, fiind căutat alături de Iordania și Turcia (Cappadocia).

EUROPA

În special pentru bătrânul continent, dar și pentru alte destinații, există tendința de a uni Crăciunul și Revelionul în cadrul aceluiași pachet turistic, pornind de la circuitele Piețelor de Crăciun până la alte tipuri de programe. În top conduce un program care îmbină Crăciunul în Sicilia și Revelionul în Malta – ambele, destinații deja populare printre români. Programul durează 11 zile și costă 1.480 de euro.

Dintre marile metropole europene, cele mai căutate pentru Revelion sunt Paris și Berlin, iar una dintre cele mai accesibile destinații ca tarif este Albania, unde un pachet turistic costă între 900 și 1.000 de euro de sărbători.

De asemenea, una dintre vedetele europene ale sărbătorilor de iarnă este Portugalia, atât partea continentală, cât și arhipelagurile Azore și Madeira.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*