Toate traseele turistice montane din zona argeșeană rămân închise din cauza riscului de avalanșă

Toate traseele turistice montane din zona argeșeană rămân închise din cauza riscului de avalanșă

Salvamont Argeș atrage atenția că, în acest moment, stratul de zăpadă măsoară 137 de centimetri în sectorul Bâlea Lac-Cota 2000 Transfăgărășan, iar temperaturile în zona de creastă se vor menține între -2 până la +12 grade, ceea ce va umezi stratul înghețat în cursul nopții.

„Riscul de avalanșă comunicat este de gradul 2, risc moderat, la peste 1.800 de metri, sub această altitudine stratul de zăpadă fiind discontinuu. Atenție, risc moderat nu înseamnă absența riscului de avalanșă! Chiar și la 1.800 – 1.900 de metri persoanele pot fi surprinse de avalanșele care vin de la altitudini superioare. În plus, nu pot fi cuantificate toate plăcile de vânt umede, formate la altitudini mai mici”, precizează reprezentanții Salvamont Argeș.

Potrivit acestora, linia potecilor din creasta masivelor care depășesc altitudinea de 1.800 de metri nu este vizibilă din cauza zăpezii, punând probleme de orientare și de siguranță. În plus, stratul de zăpadă umed are un substrat înghețat, cam la 20 – 30 de centimetri, ceea ce îl face foarte instabil. În zona vârfului Moldoveanu sunt încă prezente cornișe mari orientate spre est, care se înmoaie în timpul zilei, existând pericolul de rupere sub greutatea alpiniștilor.

În aceste condiții, toate traseele turistice montane din zona argeșeană care urcă spre traseele de creastă sau traseele de creastă propriu-zise ale Făgărașului, Pietrei Craiului, Leaotei și masivul Iezer Păpușa integral sunt și rămân închise. În caz de nevoie, turiștii aflați în dificultate trebuie să sune la Dispeceratul Național Salvamont, folosind sintagma 0salvamont, prin apăsarea tastelor corespunzătoare literei, unde un dispecer va redirecționa apelul către formația Salvamont pe raza căreia se află situația în cauză. De asemenea, la acest număr pot fi cerute și informații privitoare la starea traseelor turistice. Pentru apelul de urgență formați 112.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*