TAROM și reprezentanții personalului navigant au ajuns la un acord pentru derularea operațiunilor în regim normal

FOTO Facebook/Tarom

Compania TAROM a continuat dialogul cu reprezentanții personalului navigant, în urma situației de luni, 8 iulie, prin care numeroase zboruri au fost anulate, ca urmare a declarațiilor individuale de inapt pentru zbor a personalului navigant, și anunță încheierea unui acord pentru normalitate și derularea operațiunilor de zbor în regim normal. În dimineata zilei de 9 iulie toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât și externe, se desfășoară conform programărilor de zbor.

În continuarea dialogului între Consiliul de Administrație al companiei și reprezentanții personalului navigant TAROM, în cadrul întâlnirii de lucru comune s-a ajuns la un acord pe aspecte de natură salarială invocate de personalul navigant. Măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă cu membrii echipei.

Revenirea la programul normal de zbor

În urma situației întâmpinate luni, 8 iulie, aceea de anulare a numeroase zboruri ca urmare a declarațiilor individuale de inapt pentru zbor a personalului navigant, compania TAROM își cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat și depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situație îl are asupra planurilor lor de călătorie.

Compania a oferit alternative pentru pasagerii afectați de aceste anulări, iar echipa de asistență este în contact direct cu pasagerii pentru a oferi informații detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opțiuni disponibile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*