TAROM reacționează în cazul mecanicului găsit beat pe aeroportul Iași. Bărbatul a fost concediat

Cursa TAROM. FOTO Aeroportul Timișoara
Cursa TAROM

Un mecanic al TAROM, de pe aeroportul din Iași, care verifica aeronavele înainte de decolare, a fost găsit la muncă cu o alcoolemie care pe alții îi bagă în comă. 2,11 mg/l alcool pur în aerul respirat. 

Situația a avut loc la sfârșitul lunii iulie, dar de abia acum s-a aflat de ea în afara aeroportului. Într-un raport se precizează faptul că mecanicul a făcut scandal, a agresat personalul şi a fost nevoie de intervenţia polițiștii de frontieră pentru a-l calma. Ulterior a fost condus la cabinetul medical, unde rezultatul verificări cu aparatul alcooltest a fost de 2,11.

În legătură cu această situație, reprezentanții TAROM au tramsmis o serie de precizeări:

  1. În data de 25 iulie, la numai câteva ore după primirea raportului emis de autoritățile de la Iași, autorizarea de lucru a angajatului TAROM a fost retrasă și solicitarea de rechemare transmisă către acesta.
  2. Pe loc s-au efectuat verificări la aeronavele TAROM cu plecare de pe Aeroportul Internațional Iași. Rezultatele au relevat faptul că nici o normă de siguranță nu a fost încălcată. Verificările noastre ne-au dus la concluzia că angajatul în cauză nu a lucrat efectiv la nici o aeronavă.
  3. La nivelul angajatorului s-a constituit o comisie de disciplină.
  4. Raporturile de muncă dintre TAROM și angajatul în cauză încetează, potrivit dispozițiilor legale, începând cu data de 1 septembrie a.c.
  5. Din 24 iulie și până în prezent, salariatul nu a desfășurat nici un fel de activitate în cadrul Companiei.

„În final, dorim să subliniem faptul că aeronavele TAROM sunt verificate de o întreagă echipă tehnică, respectând toate normele de siguranță în aviație. Cazul de la Iași este regretabil și nu este reprezentativ pentru Direcția Tehnică TAROM. Mai mult decât atât, Compania TAROM a acționat cu maximă celeritate pentru două obiective: în primul rând pentru verificarea acțiunilor pe care le-a desfășurat fostul nostru angajat și în al doilea rând, pentru încetarea raporturilor de muncă cu angajatul în cauză. TAROM are o politică de toleranță zero față de astfel de cazuri“, au mai precizat reprezentanții TAROM.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*