Compania TAROM anunță lansarea primei aplicații mobile din istoria companiei. Începând cu data de 27 septembrie, aplicația poate fi descărcată gratuit de pe platforma Google Play.
Aplicația a fost dezvoltată împreună cu partenerul TAROM – Amadeus, pentru a le oferi pasagerilor acces rapid la destinațiile preferate, un istoric al călătoriilor și, foarte important, posibilitatea de a ține legătura directă cu noi, pentru oferte speciale, promoții și multe altele. Operațiunile de booking, ticketing și check-in sunt de astăzi mult mai simple și pot fi efectuate, rapid, din aplicație.
„Achiziția de bilete on-line reprezintă o tendință în creștere în piață. Noi, prin TAROM app răspundem unor nevoi de simplitate și eficiență. Vrem ca toți pasagerii noștri să știe că în aplicația TAROM îi așteaptă promoții, oferte speciale și multe alte beneficii. 2018 va fi reținut ca anul retehnologizării în TAROM”, a subliniat Werner Wolff, CEO TAROM.
În scurt timp, utilizatorii vor avea acces la module noi în aplicație, precum My Account. Lansarea aplicației pe platforma Apple IOS va avea loc în decursul lunii octombrie a.c.
Be the first to comment