Sute de persoane au descoperit o parte din misterele Mării Negre, în cadrul proiectului cultural Urbe Submersi

Sute de persoane au descoperit o parte din misterele Mării Negre
Sute de persoane au descoperit o parte din misterele Mării Negre

Două sute de constănțeni și turiști au descoperit o parte din misterele Mării Negre, în cadrul proiectului cultural Urbe Submersi, o premieră absolută în România.

Proiectul organizat de Rusu I. Georgiana P.F.A. și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național a avut ca scop promovarea pentru publicul larg a vestigiilor scufundate ale portului antic al cetății Tomis, precum și educarea publicului în spiritul protejării patrimoniului arheologic scufundat al Constanței, ca parte integrantă a patrimoniului cultural național.

Cele 200 de persoane, echipate în costume de scufundare și însoțite de ghizi / scafandri instructor, au avut ocazia să viziteze în mod gratuit vestigii scufundate ale portului antic Tomis aflate în zona Cazino Constanța – dig Poarta 1 Port Constanța.

„Proiectul s-a bucurat de un succes care, trebuie să mărturisim, ne-a depășit așteptările. Încă din primele ore, toate cele 200 de locuri au fost rezervat și am primit, apoi, alte sute de solicitări. Ne bucurăm că am contribuit la dezvoltarea potențialului municipiului și județului Constanța în ceea ce privește turismul cultural și turismul de aventură. Sperăm ca acest proiect să fie numai un început”, a declarat Georgiana Rusu, organizatoarea evenimentului.

Vizitarea a fost inofensivă pentru situl arheologic și s-a desfășurat în mod responsabil și neinvaziv, tururile subacvatice desfășurându-se sub coordonarea și supravegherea instructorilor de scufundare, scafandri profesioniști, brevetați în specificul arheologiei submarine și instruiți în legislația de patrimoniu național, având o bogata experiență în expediții de scufundări și proceduri de urgență specifice, beneficiind de toate calificările în conformitate cu standardele și legislația UE în acest domeniu.

Sute de persoane au descoperit o parte din misterele Mării Negre
Sute de persoane au descoperit o parte din misterele Mării Negre

Proiectul a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.), aria tematică: Patrimoniu Cultural Material Buget total este de 77.800 lei (70.000 lei finanțare A.F.C.N., 7.800 lei contribuție proprie a beneficiarului). Partener: Imago Studio. Colaborator: Aqua-Mar Diving Centre.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*