Statul dă 310 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea stațiunilor balneoclimaterice

Statuia lui Hercule din Băile Herculane. FOTO Liliana Boioglu
Statuia lui Hercule din Băile Herculane. FOTO Liliana Boioglu

România este țara care deține aproximativ o treime din izvoarele termale şi minerale ale Europei.

Stimularea turismului balnear prin acest fond de investiții era imperios necesară. Investitorii din zonă vor avea de astăzi cel mai important sprijin dat vreodată de statului român.

Beneficiarii sunt toate stațiunile balneare și balneoclimatice atestate de Ministerul Turismului.

Câteva exemple dintre capitolele care se pot finanţa sunt reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport care să faciliteze accesul în staţiunea balneară, achiziţii în scop de dezvoltare turistică, achiziţii de echipamente, mobilier, aparatură medicală, pregătirea şi formarea personalului de specialitate.

„Un alt aspect ce trebuie urmărit, pe lângă reabilitarea acestor stațiuni turistice, este dezvoltarea acestora în concordanţă cu trendul modern, aceasta fiind o soluţie pentru toate categoriile de vârstă care îşi petrec vacanţele pentru tratament sau mini-vacanţele de relaxare în staţiunile balneare, respectiv departamentele de wellness/spa, care trebuie să se regăsească în toate stațiunile balneare și balneoclimatice de pe teritoriul României”,a declarat Ministrul Turismului Bogdan Trif.

Turismul balnear reprezintă o prioritate pentru Guvernul României, de aceea de la 1 noiembrie 2018, alte două măsuri care vin sprijinul turismului balnear au fost eliminarea redevențelor pentru apa geotermală şi pentru apa minerală natural utilizată pentru consumul populaţiei la buvetele publice și reducerea TVA-ului la 5% (aplicabilă tuturor entităților din turism) pentru cazare (inclusiv pentru terenurile amenajate pentru camping), servicii de restaurant şi de catering (cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea), activităţi sportive, recreative și distractive.

De asemenea, Ministerul Turismului are în vedere elaborarea Masterplanului pentru dezvoltarea turismului de sănătate, în colaborare cu sectorul privat și cu autorităţile publice centrale şi locale din țara noastră.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*