Statul a decis ca investițiile în turism să beneficieze de condiții speciale de finanțare

Imagine cu plaja din stațiunea Mamaia. FOTO Adrian Boioglu

Guvernul României a adoptat, în ședința Executivului, Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri pentru finanțarea investițiilor în turism.

Astfel, conform actului normativ, prin derogare de la legea nr. 273/2006,  investițiile în turism se pot finanța pe o perioadă care se poate întinde până la 4 ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 2 ani. 

De asemenea, s-au reglementat modalitățile prin care se pot deconta sumele contribuției de la bugetul de stat, de utilizare a sumelor transferate de la bugetul Ministerului Turismului, precum și posibilitățile de recuperare a acestora pentru nerespectarea prevederilor legale sau contractuale.

„Introducerea bugetului multianual era mai mult decât necesară în condițiile în care ne dorim dezvoltarea turismului pe termen lung. Prin această ordonanță, am dovedit angajamentul Executivului în privința susținerii industriei românești. Investițiile în turism necesită o perioadă îndelungată de timp, așa că această modificare legislativă reprezintă un ajutor direct dat autorităților locale care au în plan să realizeze proiecte de infrastructură turistică. Urmărim astfel ca România să devină competitivă pe mai multe domenii turistice, iar numărul turiștilor străini care ne vizitează țara să devină din ce în ce mai mare. Am văzut în 2018 o creștere atât a numărului de turiști străini, precum și o creștere a cheltuielilor acestora în România de peste 120 de milioane de euro. Este important să menținem această tendință”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif. 

Prin adoptarea acestei ordonanțe de urgență, decalajele dintre dezvoltarea turismului din România și din țările concurente la nivel mondial se vor reduce, ca urmare a impacului investițiilor derulate.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*