Risc de avalanșă în masivul Făgăraș. FOTO Facebook Salvamont Victoria
Din cauza precipitațiilor abundente căzute în ultimele ore, Serviciul Salvamont – Consiliul Județean Brașov anunță riscuri majore de producere a avalanșelor și avertizează turiștii să nu se aventureze pe traseele din Masivul Făgăraș, în următoarele zile.
Potrivit echipei Salvamont Victoria, drumețiile în Munții Făgăraș trebuie evitate cu orice preț, deoarece riscul producerii de avalanșe este la cel mai înalt nivel, în urma depunerii unui nou strat de zăpadă, consistent și instabil.
Mai mult decât atât, riscul de avalanșe se menține ridicat chiar și la altitudini mai mici de 1.500 de metri, astfel că iubitorii muntelui sunt sfătuiți ca în următoarele zile, inclusiv în weekend, să nu-și planifice drumeții în Masivul Făgăraș.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Christian Tour, unul dintre cei mai mari touroperatori români, anunță programul de chartere dedicat Antalyei pentru sezonul 2026, consolidând poziția destinației în topul preferințelor românilor pentru vacanțele de vară. În perioada aprilie-noiembrie 2026, compania va …
Vânzările realizate prin ofertele de tip „last minute” pentru România, în primele patru luni din 2026, înregistrează o creștere medie de 30% față de aceeași perioadă a anului trecut. Conform datelor furnizate de BIBI Touroperator, …
La mijlocul lunii aprilie, capitala Serbiei a devenit punct de întâlnire pentru industria turismului regional, odată cu desfășuarrea Belgrade EXPO 2027, un eveniment de anvergură dedicat colaborării și promovării destinațiilor emergente. România a fost reprezentată …
Be the first to comment