Proiectul de redeschidere a birourilor de promovare externă a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Turismului

Bogdan Trif, propus la Ministerul Turismului. FOTO GNM
Bogdan Trif, Ministrul Turismului. FOTO GNM

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunțat finalizarea procedurii de modificarea a HG 24/2017, privind funcționarea Ministerului Turismului, care prevede, printre altele, reînființarea birourilor de promovare externă ale României.

Noul proiect de act normativ prevede înființarea a 20 de reprezentanțe externe în cele mai importante piețe pentru turismul românesc. Totodată, spre deosebire de vechea formulă, fiecare birou extern va avea câte doi angajați, atașați în turism. Noua măsură intensifică eforturile de promovare a României ca destinație turistică majoră pe plan internațional. Astfel, proiectul prevede un număr de 40 de atașați în turism care vor lucra în străinătate.

Rolul reprezentanţelor externe va fi acela de a stimula fluxul turiștilor străini către România, de a facilita și de a crea noi colaborări pentru operatorii din turism, de a ține legătura cu turoperatorii străini, de a promova destinaţia în rândul specialiştilor şi al turiștilor prin intermediul activităţilor derulate.

„Decizia din de a închide pur și simplu birourile din cauza incapacității de a le gestiona în mod eficient este reparată, practic, prin acest proiect legislativ. De la preluarea mandatului, am luat mai multe măsuri pentru a accelera numirea atașaților în turism și de a limita, astfel, perioada în care România nu beneficiază de contact direct cu piețele prioritare pentru dezvoltarea turismului. Decizia de a întrerupe brusc activitatea de promovare externă a produs prejudicii turismului românesc pe care nu le mai pot tolera”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

În plus, proiectul prevede și înființarea a 5 noi reprezentanțe teritoriale interne, la București, Suceava, Harghita, Sibiu, Bistrița-Năsăud. În prezent, în cadrul Serviciului Turism Intern funcționează 12 reprezentanțe teritoriale. Odată cu înființarea celor 5 reprezentanțe noi, vor fi acoperite toate regiunile turistice ale țării.

Proiectul poate fi consultat accesând aici.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*