„Porțile Transilvaniei”, o nouă Rută Cultural Turistică ce beneficiază de recunoașterea MEEMA

O nouă Rută Cultural Turistică beneficiază de recunoașterea MEEMA: „Porțile Transilvaniei”. FOTO Ministerul Turismului

Ruta Cultural Turistică „Porțile Transilvaniei” este cel mai nou produs turistic, dezvoltat pe plan național, care beneficiază de recunoașterea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Itinerariului promovează în comun trei destinații emblematice ale României, dar și împrejurimile lor. Mai exact, este vorba despre Brașov, Sibiu și Bistrița.

Sintagma „Porțile Transilvaniei” nu este întâmplătoare, căci ea corespunde unor realități istorice. Cele trei orașe, încă din Evul Mediu, s-au bucurat de avantajele economico-sociale oferite de situarea lor chiar în proximitatea trecătorilor către Țările Române și Imperiul Otoman. Astfel că, în aceste spații au fost receptate atât influențele culturii și civilizației occidentale, cât și ale lumii Levantului. Prin urmare, se poate susține că cele trei orașe au reprezentat porți de intrare a mărfurilor, cunoștințelor și persoanelor în spațiul Transilvaniei și al Europei Centrale.

Mai mult decât atât, la o primă vedere se poate observa faptul că patrimoniul cultural construit, mobil și imaterial din cele trei zone, prezintă foarte multe similitudini: cetăți medievale și biserici fortificate săsești, sate românești cu tradiție pastorală însemnată, monumente ecleziastice ortodoxe de prim-rang, peisaje montane și rurale spectaculoase, stațiuni de schi, dar și o mare diversitate a costumelor populare, generată de caracterul multicultural al acestor meleaguri.

O nouă Rută Cultural Turistică beneficiază de recunoașterea MEEMA: „Porțile Transilvaniei”. FOTO Ministerul Turismului

Printre cele mai importante obiective turistice ale itinerariului, încărcate de istorie și legende, amintim de Piața Sfatului, Biserica Neagră, Biserica Romano-Catolică Sf. Petru și Pavel sau Bastionul Țesătorilor din Brașov, Muzeul ASTRA, Biserica Evangelică, Turnul Sfatului ori Muzeul Brukenthal din Sibiu, dar și de Biserica Cuvioasa Paraschiva, Mausoleul Andrei Șaguna și Casa Emil Cioran din Rășinari sau Centrul Istoric, Biserica Evanghelică și Casa Argintarului din Bistrița. Acestea, alături de multe altele, vor putea fi valorificate inclusiv prin intermediul agențiilor de turism din țara noastră și nu numai, ca parte unor pachete de servicii de călătorie.

O nouă Rută Cultural Turistică beneficiază de recunoașterea MEEMA: „Porțile Transilvaniei”. FOTO Ministerul Turismului

Documentația, în vederea obținerii recunoașterii din partea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a fost transmisă de către Muzeul de Etnografie Brașov, Primăria Comunei Rășinari din județul Sibiu și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Turism în Bistrița-Năsăud.

O nouă Rută Cultural Turistică beneficiază de recunoașterea MEEMA: „Porțile Transilvaniei”. FOTO Ministerul Turismului

Sistemul de recunoaștere voluntară, caracterizat de experiența dobândită la nivel instituțional prin exercitarea calității de membru al Acordului Parțial Extins, privind Rutele Culturale Certificate de Consiliul Europei, urmărește conștientizarea actorilor din turism asupra semnificației patrimoniului cultural material și imaterial pentru societate și pentru generațiile următoare, în contextul valorificării economice durabile.

Procedural, după depunerea documentației la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, autorii vor primi în termen de 30 de zile răspunsul privind recunoașterea drept Rută Cultural Turistică locală, regională sau națională. Rutele Cultural Turistice Naționale trebuie să cuprindă obiective turistice din minimum trei județe, iar cele realizate la nivel regional din minimum două localități.

La acest moment, 52 de Rute Cultural Turistice din România beneficiază de recunoașterea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*