Paralela45: 2023 este cel mai bun an pentru vacanțe, cu zboruri din toate orașele cu aeroport ale țării

Antalya este una dintre destinațiile preferate de români. FOTO Paralela 45

Zboruri charter din 14 orașe ale țării, inclusiv din Brașov, imediat după deschiderea noului aeroport, spre Turcia și Grecia, dar și spre Spania, Egipt, Cipru, sunt disponibile în sezonul 2023, numărul curselor directe fiind cu 20 la sută mai mare în acest an.

Paralela45 estimează că 2023 va fi anul revenirii călătoriilor în ritmul din 2019, după ce în 2022 românii au călătorit fără restricții peste tot în lume. Agenția a înregistrat 80 la sută din volumul de vânzări din 2019, de 60 de milioane de euro, și estimează pentru 2023 creșteri de 25-35 la sută pentru destinațiile Grecia, Turcia, Spania.

Cele mai multe chartere sunt în sezonul 2023 pentru Antalya. Turiști din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Iași, Suceava, dar și din Sibiu, Craiova, Bacău, Constanța și Brașov au cursă directă din orașul lor și pachete de vacanță de la 398 de euro/ persoană, cu toate taxele incluse, la hoteluri de cinci stele all inclusive. Oferta pentru vara 2023 cuprinde sute de opțiuni de hoteluri ori camere, o parte dintre acestea având prețuri speciale datorită parteneriatelor în exclusivitate ale turoperatorului român. Primele vacanțe în Antalya încep chiar de Paște.

Alte două curse charter sunt organizate de la București spre Bodrum și Dalaman, pentru zonele de vacanță Bodrum, Kusadasi, Marmaris, Fethiye, din mai până la jumătatea lunii septembrie. Cumpărată în Early Booking, o vacanță în Bodrum costă de la 591 de euro/ persoană la un hotel de cinci stele cu all inclusive. În Fethiye, de la 759 de euro/ persoană.

Majorările din acest an, de la hotelieri, în funcție de politica comercială a fiecăruia, ori de la statul turc, și anume taxa turistică de 2 la sută, se compensează cu reducerile practicate în perioada de Early Booking, când cele mai mari se fac pentru vacanțe în Turcia, și prin plata în rate a vacanței. Paralela45 dă turiștilor posibilitatea eșalonării plăților: 10 la sută la înscriere, 15 la sută la termenul limită al pragului Early Booking aplicat la înscriere, 75 la sută cu minimum 30 zile înaintea plecării, pentru a elimina disconfortul financiar cauzat de scumpiri.

„Extindem oferta de vacanțe în Turcia pentru sezonul 2023 cu zboruri noi din Sibiu, Craiova, Bacău, Constanța, adăugate celor existente permanent, dar și de pe aeroportul din Brașov, care va fi deschis în luna iunie. Turiștii din Brașov și împrejurimi au la dispoziție vacanțe în Antalya, începând cu 17 iunie, de la 520 de euro/ persoană, la hoteluri de cinci stele cu all inclusive. Dar și în Creta, din 19 iunie, cu prețuri de la 385 de euro/ persoană/ hotel de trei stele”, declară Alin Burcea, CEO Paralela45

Odată cu extinderea operării din mai multe orașe în 2023, Paralela45 estimează că va avea un număr de turiști de Turcia la fel de mare ca în 2019.

În cazul Greciei, se așteaptă la o creștere cu 35 la sută față de 2022. Opt zboruri charter sunt programate pentru vara 2023 din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Baia Mare, Oradea, Iași, Suceava, Craiova și Brașov. Insulele din oferta verii sunt: Creta (Chania și Heraklion), Zakynthos, Rhodos, Corfu, Santorini, Kos – reluată după mai mulți ani, dar și Kefalonia – în premieră în acest an. Vacanța în Grecia costă de la 348 de euro/ persoană, în funcție de insulă, hotel, tipul de masă ales.

Cu o ofertă de vacanțe în Spania cu mult peste 2022, Paralela45 estimează că va avea cu un sfert mai mulți turiști în acest an. Turiștii pot să plece în vacanță în Tenerife, Costa del Sol, Costa Blanca, Costa Brava ori Mallorca cu zboruri de la București, Cluj-Napoca sau Timișoara. Vacanța de șapte nopți în Spania costă de la 609 euro/ persoană, cu toate taxele incluse.

Cea în Cipru de Nord, din București, Cluj-Napoca, Iași, de la 546 de euro/ persoană, iar cea în Hurghada, cu zbor de la București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, de la 543 de euro/ persoană.

Turiștilor din provincie cu zbor de vacanță de la București, Paralela45 le dă posibilitatea, din sezonul 2023, să își lase mașina la Olimpia Airport Parking, cea mai modernă parcare acoperită de la aeroportul din Otopeni. Prin această colaborare, Paralela45 le oferă o variantă comodă și sigură pentru lăsarea mașinii pe perioada concediului, la tarife care pornesc de la 49,99 de lei + TVA pe zi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*