Omul de turism Gheorghe Fodoreanu propune vouchere de vacanță comune România – Republica Moldova

Gheorghe Fodoreanu, supranumit și ”Mr. Incoming”, om de turism cu o experiență de 50 de ani în domeniu, fost președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și ex-vicepreședinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), salută reintroducerea voucherelor de vacanță începând cu 1 ianuarie 2022, decizie deja promisă și care speră că va fi implementată de către Guvernul României pe o perioadă de timp lungă, de minim cinci ani.

În același timp, Fodoreanu propune o soluție care ar asigura integrarea dintre potențialul turistic și economic al României și al Republicii Moldova. Anume, utilizarea voucherelor de vacanță pentru ambele țări.

„Integrarea conceptului de vouchere de vacanță între cele două țări surori, România și Republica Moldova, ar putea avea două etape. În primul rând, voucherele de vacanță emise în țara noastră să aibă valabilitate la decontare și pentru Republica Moldova. În a doua etapă, și Republica Moldova ar urma să introducă acest concept al voucherelor de vacanță, deci în acest caz am vorbi de un drum ceva mai lung. Cred că printr-un dialog permanent dintre ministerele de resort ale celor două țări, s-ar putea implementa cu rapiditate acest concept. O astfel de alianță și decizie comună ar contribui esențial la dezvoltarea relațiilor economice dintre țările noastre. Până la urmă, vorbim aceeași limbă și avem istorie comună”, subliniază specialistul Gheorghe Fodoreanu.

Specialistul în turism Gheorghe Fodoreanu spune că fluxul turistic dintre cele țări s-a dezvoltat mult în ultimii 10 ani. Turiștii moldoveni cunosc de mai mult timp potențialul turistic al României, venind la nivelul a zeci de mii pe an și alegând Slănic Moldova, zona de turism rural Bran – Moieciu, stațiunile de pe Valea Prahovei dar și circuite. Însă, de la un timp și românii merg ceva mai mult în Republica Moldova, petrecând weekend-uri cu familia, alegând facilitățile balneoclimaterice din zona Cahul, city break-uri în Chișinău sau circuite tematice vitivinicole ori cultural – religioase.

Utilizarea voucherelor de vacanță în Republica Moldova ar mări baza de structuri de cazare din cadrul programului și ar determina și creșterea numărului de turiști moldoveni care vin în țara noastră.

Gheorghe Fodoreanu este unul dintre primii promotori ai colaborării turistice dintre România și Republica Moldova. În 2006, a contribuit decisiv la semnarea unui acord de parteneriat între Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) din Romania și ANAT din Republica Moldova.

Ideea utilizării reciproce a voucherelor de vacanță ar susține evoluția actuală a relațiilor politice, economice, culturale și sociale dintre România și Republica Moldova, care sunt din ce în ce mai apropiate și dinamice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*