O specie siberiană de pasăre a fost descoperită în Dobrogea

Fâsa lui Richard (Anthus ricardi). FOTO SOR

Pentru prima oară, ornitologii au reușit să documenteze fotografic în România o specie siberiană de pasăre, Fâsa lui Richard (Anthus richardi). Nu este prima observație în țara noastră, ci a treia, dar este pentru prima oară când biologii au reușit să și fotografieze pasărea.

Această pasăre cuibărește în Siberia, în Asia și iernează în India și în Asia de sud-est. Apare foarte rar, dar regulat, în vestul Europei, și de obicei toamna, între lunile septembrie și noiembrie.

Fâsa lui Richard (Anthus ricardi) a fost observată de directorul de conservare al Societății Ornitologice Române, Ciprian Fântână într-un punct extrem de important pentru migrația păsărilor – Lacul Techirghiol.

„Eram la Techirghiol într-un program de monitorizare a speciilor de păsări migratoare și de apă. În timp ce număram călifarii, am observat o pasăre de dimensiuni mici care s-a ridicat în zbor de la malul apei și care a scos un sunet care mi-a amintit de Anthus richardi. Din fericire am putut-o urmări cu luneta și să îmi sau seama unde s-a reașezat. M-am apropiat de locație și după o perioadă relativ scurtă am reușit să fac și câteva poze ca să documentez observația”, a spus Ciprian Fântână.

Imediat, la Techirghiol, au ajuns și alți ornitologi. Primii au fost Szabó József și Ambrus Laca. Cei doi au plecat imediat din județul Ialomița, special să poată vedea noutatea avifaunistică. Observația a avut loc pe 20 decembrie, iar de atunci, lacul Techirghiol a devenit un loc de întâlnire pentru biologii care au vrut să își ofere un cadou de Crăciun.

Fâsele sunt păsări mici, au o lungime a corpului care ajunge la maximum 20 de centimetri și o greutate de 25-36 de grame. Nici când își desfac aripile nu sunt impresionante, anvergura ajunge la 33 de centimetri. Sunt înrudite cu codobaturile, sunt extrem de circumspecte și nu permit apropierea oamenilor.

Aceasta este a treia observație a fâsei lui Richard în România. Prima a fost în 1999 la Histria, realizată de un grup de ornitologi maghiari, dar aceștia nu au avut nicio fotografie cu pasărea. Prin urmare, observația nu a fost omologată de Comitetul de Rarități Avifaunistice din România.

A doua observație în țara noastră a acestei păsări a fost realizată de ornitologul Daróczi J. Szilárd de la Grupul Milvus, pe 2 aprilie 2018, la Siclău, Arad. Acesta a reușit doar să înregistreze sunetul emis de pasăre, nu să o și fotografieze.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*