Doar câțiva albatroși mai temerari s-au avântat în vântul puternic și valurile reci. FOTO Cătălin Schipor
Un indicator oferit de Direcția Județeană de Statistică din Constanța aduce cifre surprinzătoare pentru turismul de la malul mării.
Astfel, numărul turiștilor sosiți la mare în luna ianuarie 2018 a fost de aproape 15.000 de persoane. Anul trecut, în aceeași perioadă, numărul era de 11.800 persoane, așa că putem observa o creștere cu 26,3%.
Și numărul turiștilor străini a crescut în ianuarie 2018, cu 39,2%. Reprezentanții DJS Constanța spun că au fost înregistrate 1786 persoane. Ponderea turiștilor străini în totalul celor care vin în județul Constanța în extra-sezon este de 12%.
Și numărul înnoptărilor a crescut de la 28.100 la 33.100 pentru începutul acestui an.
De remarcat este și faptul că la Constanța se construiește din ce în ce mai mult. În anul 2017 au fost finalizate 3457 locuințe, cu 201 mai multe decât în anul 2016.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
La Constanța se lansează un produs atestat tradițional, brânza de capre de la Stejaru, produs al Picurarlu Nicolae din satul Stejaru. În Dobrogea de Nord, la aproape 90 kilometri de Constanța și la aproximativ 60 …
IRI Travel, principalul touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, anunță că în intervalul 1-15 ianuarie, rezervările early booking pentru sezonul estival 2024 au crescut cu 50% față de aceeași perioadă …
Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (A.R.B.D.D.) informează că potrivit prevederilor Ordinului de prohibiție nr. 561/2023/11/2024 se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial la specia știucă (Esox lucius) de la data de 1 februarie până la …
Be the first to comment