O nouă peșteră vizitabilă lângă Oradea

Turism în Drăgești. FOTO CJ Bihor

Județul Bihor are o nouă destinație turistică spectaculoasă la mai puțin de 30 de kilometri de Oradea: un circuit de 5 kilometri în comuna Drăgești, care poate fi parcurs la pas de turiști.

Finalizarea investiției a fost anunțată de către vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și partenerii din cadrul proiectului: Delia Farcaș, primarul comunei Drăgești, Horia Carțiș, șef serviciu la Agenția Națională de Arii Naturale Protejate (ANANP), și Viorel Lascu, consultant implicat și în execuția lucrărilor.

Circuitul cuprinde două peșteri: Peștera Stracoș, amenajată și deschisă publicului larg, și Peștera Tășad, deschisă doar pentru speologie. Totodată, au fost amplasate două puncte de observare, locuri de popas, inclusiv un spațiu special amenajat în jurul Peșterii Stracoș, cu un pod suspendat și un traseu tip Via Ferrata de dificultate mică.

„Știm cu toții că județul nostru are un potențial turistic foarte important, iar Consiliul Județean Bihor și-a propus să îl valorifice. În acest sens, în parteneriat cu ANANP și cu primării, Consiliul Județean realizează mai multe proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Județul nostru are o nouă peșteră vizitabilă la doar 30 de minute distanță de orașul Oradea. Acest lucru se întâmplă la 12 ani distanță de la amenajarea ultimei peșteri vizitabile din Bihor”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele CJ Bihor.

Peștera Stracoș va putea fi vizitată începând de sâmbătă, 18 mai 2024. Pentru început, cei care doresc să o viziteze trebuie să se programeze la numărul de telefon: 0259/324545.

Prețurile pentru intrarea în Peștera Stracoș sunt de 20 de lei/adult și 15 lei/copil mai mare de 5 ani. Pentru grupuri de peste 15 persoane, un bilet de intrare pentru un adult e de 15 lei și 5 lei pentru copii mai mari de 5 ani. Intrarea este gratuită pentru locuitorii comunei Drăgești și pentru toți copiii sub vârsta de 5 ani, precum și pentru persoanele cu handicap.

„Acest proiect este de o importanță majoră pentru noi. Ne dorim să punem în valoare toate frumusețile naturale ale comunei, în așa fel încât turiștii să vină în zonă, iar comuna să se dezvolte. Vrem ca cei din județul Bihor și nu numai să se bucure de natura cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu”, a precizat Delia Farcaș, primarul comunei Drăgești.

Peștera Stracoș este dotată cu un sistem de iluminare și monitorizare. În mai multe puncte din interior sunt montați senzori care măsoară nivelul de CO2, temperatură, umiditate și curenți. Totodată, la intrare există un sistem care contorizează intrările și ieșirile. Peștera este alimentată cu energie electrică verde 100%, de la panourile fotovoltaice amplasate în apropiere.

„Peștera Stracoș este inedită, pentru că se află într-o zonă unde nu ai peșteri, la doi pași de Oradea. Dincolo de faptul că îți aduce această secțiune în evoluția pământului cu fosile, cu biodiversitate, are și o componentă istorică legată de locuirea zonei. Cândva aici aveau loc anumite ritualuri, pentru că au fost găsite pumnale de sacrificiu medievale. Peștera este într-o zonă care te aduce printr-un peisaj fantastic de apă, calcar, fosile, floră”, a subliniat Viorel Lascu, consultant.

„Proiectul din comuna Drăgești este un exemplu clar că proiectele pe care ANANP le are cu Consiliul Județean Bihor și cu celelalte primării din județul Bihor sunt modele de bună practică”, a menționat Horia Carțiș, șef serviciu la ANANP.

Proiectul ”Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului de importanță comunitară ROSCI0240 Tășad”, cod SMIS 152285 s-a realizat în cadrul unui parteneriat dintre Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) – ca lider de proiect, Consiliul Județean Bihor și Primăria Drăgești.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020. Valoarea totală a proiectului este 11.158.155,09 lei, cu TVA, 100% nerambursabilă.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*