O nouă etapă pentru elaborarea PUZ al Stațiunii Turistice de Interes Național Peștera-Padina

Zona Stațiunii Turistice de Interes Național Peștera-Padina. FOTO CJ Dâmbovița

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat marți, 8 iunie, contractul pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Stațiunea Turistică de Interes Național Peștera-Padina.

Este o etapă importantă deoarece în baza acestui PUZ se va reglementa modul în care se va construi în stațiune. Va fi o abordare modernă, contemporană, care va pune în valoare patrimoniul natural și care va evidenția grija pentru mediul înconjurător. Prin documentațiile de urbanism se vor reglementa aspectele ce țin de modul de utilizare a terenului, regimul de înălțime și arhitectura clădirilor ce urmează a fi edificate.

Corneliu Ștefan și-a exprimat încrederea în proiectul realizării stațiunii turistice dâmbovițene: „Am reușit să facem un pas important. Planul Urbanistic Zonal al stațiunii turistice de interes național va fi în corelație cu acest statut, alături de o serie de proiecte ce vor avea drept scop realizarea infrastructurii edilitare, infrastructurii practicării sporturilor montane și alte investiții specifice zonei. Să nu uităm că patrimoniul natural și antropic al județului Dâmbovița dispune de un potențial turistic extraordinar, turismul montan prefigurându-se a fi unul dintre principalele produse de dezvoltare și promovare a județului”.

În elaborarea documentației de urbanism se vor analiza toate punctele de vedere primite de la proprietarii de terenuri din zonă, dar și de la posibilii investitori. Până la sfârșitul acestui an se va elabora documentația necesară, care va fi trimisă apoi, spre avizare, tuturor instituțiilor abilitate, respectiv: Academia Română, Ministerul Dezvoltării, Administrația Parcului Natural Bucegi, Agenția pentru Protecția Mediului, Apele Române, Direcția de Sănătate Publică, operatorii de rețele și utilități.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*