Muzeul Național al Bucovinei… de poveste  

Proiect educațional inițiat de Muzeul Național al Bucovinei

Muzeul Național al Bucovinei lansează o nouă provocare pentru vizitatorii săi virtuali, și nu numai, invitând elevii la proiectul educațional – Muzeul Național al Bucovinei… de poveste!

De data aceasta, copii și adolescenți, de la preșcolari, până la cei aflați în pragul bacalaureatului, sunt provocați la creativitate, în scris, creând povești despre muzeu.

”Dragi prieteni ai muzeului, ne apropiem cu pași repezi de luna cadourilor, a poveștilor, a lucrurilor frumoase, așa că ne-am gândit la o nouă propunere, de suflet pentru noi, provocatoare la creativitate pentru voi!

Ne adresăm elevilor din învățământul primar, învățământul gimnazial și cel liceal, cărora le propunem să scrie o scurtă poveste, pe o pagină, despre Muzeul Național al Bucovinei, sau despre oricare dintre obiectivele sale: Muzeul de Istorie, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean, Muzeul de Științele Naturii, Muzeul ”Ciprian Porumbescu”, Casa Memorială ”Simion Florea Marian”, Muzeul Etnografic ”Hanul Domnesc”, Casa Memorială ”Nicolae Labiș”, Casa Memorială ”Ciprian Porumbescu”, Casa Memorială ”Eusebiu Camilar”, Casa Muzeu Solca, Casa Muzeu Bilca.

Scrieți orice vă vine în minte despre muzeu, ce v-a impresionat, ce amintiri aveți, ce înseamnă muzeul pentru voi, de ce veniți la muzeu.

Pentru cei care nu ne-au vizitat încă, propunem un exercițiu de imaginație – ce credeți că este muzeul, de ce v-ați dori să ne vizitați?

Vă îndemnăm să scrieți povestea de mână, cu ce instrument de scris aveți la îndemână, și, dacă simțiți nevoia, puteți adăuga orice imagine, simbol reprezentativ”, a declarat Iuliana Roșca, șef birou Educație, Marketing și Comunicare la Muzeul Național al Bucovinei.

Poveștile pot fi aduse la Muzeul de Istorie din Suceava, iar cei care nu pot ajunge, pot fotografia lucrările, cu o rezoluție bună, să putem înțelege ce ați scris, iar apoi le pot trimite prin mail la marketing@muzeulbucovinei.ro

Reprezentanții instituției de cultură vor crea un album cu poveștile primite, care va rămâne peste timp la Muzeul de Istorie, pentru cei ce vor dori să-l răsfoiască.

Poveștile vor fi postate pe pagina de Facebook – Muzeul de Istorie Suceava – History Museum, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate.

Premiile se vor acorda pe categorii de vârste, pentru toate ciclurile de învățământ, de la preșcolari, până la cei aflați în pragul bacalaureatului.

Lucrările vor fi transmise până la sfârșitul acestui an, va fi realizat albumul, iar apoi vor fi anunțați câștigătorii!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*