Ministrului Turismului în vizită la Rezervația de Zimbri. FOTO Ministerul Turismului
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a vizitat, vineri, 7 decembrie, rezervația de zimbri de la Brașov cu ocazia atestării comunei Vama Buzăului ca stațiune turistică de interes local.
“Rezervația Naturală Valea Zimbrilor este un punct de atracție care va contribui la dezvoltarea turismului în Vama Buzăului. Încurajez administrația locală ca acum, odată ce a devenit stațiune de interes local, să contribuie cu proiecte care să integreze atât atracțiile naturale, cât și inițiativele precum cea de la rezervația de zimbri”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Mini-vacanța de Paște din acest an readuce în prim-plan dorința românilor de relaxare în natură și reconectare cu cei dragi. Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste …
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 107R (DJ 107M) Băișoara – Muntele Băișorii – Stațiunea Muntele Băișorii – pârtia de schi Buscat. Acestea au drept principal …
Reprezentanții Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța au implementat 25 de măsuri de protecție și siguranță, aplicate la plecarea/sosirea de pe aeroport, în contextul epidemiei de COVID-19. Astfel: Vă recomandăm să păstrați permanent contactul cu …
Be the first to comment