Ministrul Turismului a avut întrevederi cu cei mai mari turoperatori din Emiratele Arabe Unite

Ministrul Bogdan Trif a avut întâlniri cu mai mulți turoperatori. FOTO Ministerul Turismului

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a participat la Târgul Internațional de Turism Arabian Travel Market, desfășurat în perioada 22 – 25 aprilie, în Dubai. Cu ocazia vizitei, ministrul Turismului a avut mai multe întâlniri bilaterale importante pentru dezvoltarea turismului de incoming pentru țara noastră.

Întâlnirile organizate, atât în Dubai, cât și în emiratul Abu Dhabi, s-au axat pe creșterea numărului turiștilor care provin din această regiune și care sunt interesați de România.

Astfel, E.S. Helal S.K. Almarri, directorul general al Departamentului de Turism și Comerț din Dubai, și E.S. Mohamed Khalifa Al Mubarak, președintele Departamentului de Cultură și Turism din Abu Dhabi, și-au exprimat aprecierea față de obiectivele turistice unice din țara noastră. De cealaltă parte, ministrul Bogdan Trif i-a invitat pe toți reprezentanții celor două emirate să viziteze România.

În acest sens, la sediul Ministerului Turismului, va avea loc, săptămâna viitoare, o vizită de lucru a E.S. Dl. Dr. Ahmed Abdullah Saeed Bin Almatrooshi, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la București, pentru a stabili detaliile acestor vizite.

De asemenea, ministrul a participat la o întâlnire cu reprezentanții celor mai mari turoperatori din Emiratele Arabe Unite care s-au declarat încântați de potențialul turistic al României și care vor participa, în perioada următoare, la întâlniri cu reprezentanți ai industriei turismului din țara noastră.

Totodată, a fost organizată și o întâlnire cu mai mulți reprezentanți ai companiei FlyDubai, care au fost de acord că România poate beneficia de mai multe zboruri directe din Emiratele Arabe Unite către țara noastră. Prezența la târgul de turism Arabian Travel Market este una extrem de importantă, având în vedere numărul mare de persoane din această regiune care doresc să călătorească în Europa de Est. Piața din această regiune trebuie valorificată la întregul potențial.

Ministerul Turismului a revenit, din acest an, cu stand la târgurile organizate în Emirate, în condițiile în care România nu a mai participat la Arabian Travel Market din 2015. La stand au fost prezenți în permanență doi angajați ai ministerului care au oferit sprijin tuturor coexpozanților care au reprezentat țara noastră. Spațiul din cadrul standului României la Târgul Internațional de Turism Arabian Travel Market a fost pus la dispoziția operatorilor economici cu titlu gratuit de către Ministerul Turismului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*