Ministerul Turismului, împreună cu parteneri guvernamentali și ai mediului privat, elaborează primul standard voluntar integrat pentru complexele balneare din România

Constantin Daniel Cadariu. FOTO Ministerul Turismului

România va avea un standard voluntar de calitate pentru complexele balneare, care le va permite operatorilor economici de profil să atragă mult mai ușor turiștii străini interesați de servicii de sănătate în acest domeniu. Inițiativa își propune să faciliteze, totodată, decontarea procedurilor medicale de către instituțiile competente în asigurări de sănătate din statele membre ale Uniunii Europene pentru persoanele asigurate.

„Pentru atragerea turiștilor străini și pentru diminuarea deficitului balanței comerciale din turism trebuie să facem un pas inclusiv spre recunoașterea serviciilor pe care România le oferă la nivel european. Astfel, standardul voluntar va corela criteriile de acreditare a unităților balneare cu cele de clasificare a structurilor de primire turistică din România și va ține cont de calitatea serviciilor de sănătate în acest domeniu, precum și de siguranța celor care le trec pragul. În prezent, documentul se află în curs de elaborare, în cadrul grupului de lucru public-privat, înființat în acest scop la inițiativa ministerului nostru”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Grupul de lucru reunește reprezentanți ai Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), Ministerului Sănătății, prin Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, ai Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, precum și ai Organizației Patronale de Turism Balnear din România și Asociației Române de Balneologie.

Un prim punct de plecare în cadrul discuțiilor este documentul realizat la nivelul MAT, care integrează lista unităților balneare cu aviz de funcționare acordat de Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, structurile autorizate de cazare, precum și resursele naturale din stațiuni și procedurile de tratament oferite. În sprijinul demersului a venit și Punctul Național de Contact, înființat în cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care a inițiat corespondența cu omologii din șapte piețe țintă, respectiv Ungaria, Cehia, Polonia, Belgia, Germania, Italia și Franța, în scopul colectării informațiilor referitoare la procedurile cuprinse în pachetele de tratament standard, care pot fi decontate prin instituțiile competente în asigurări de sănătate din statele membre ale Uniunii Europene pentru persoanele asigurate.

Termenul agreat în cadrul grupului de lucru pentru definitivarea standardului voluntar este sfârșitul trimestrului III al acestui an. „După definitivarea și aprobarea standardului voluntar, ne dorim să inițiem procedurile pentru obținerea recunoașterii internaționale a acestuia, mai exact din partea Societății Internaționale de Calitate în Sănătate, astfel încât complexele balneare care vor îndeplini criteriile minime necesare să poată oferi o garanție suplimentară în ceea ce privește siguranța și calitatea serviciilor oferite.”, a completat ministrul Constantin-Daniel Cadariu.

Inițiativa are ca bază de fundamentare Hotărârea de Guvern nr. 304/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind asistenţa medicală transfrontalieră, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care a transpus în legislația națională Directiva nr. 24/2011/UE privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*