MAE informează că în Grecia va fi grevă generală

Steag Grecia. FOTO Pixabay.com

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă, asupra faptului că miercuri, 1 octombrie 2025, începând cu ora locală 00:01, este preconizată declanșarea unei greve ce va afecta mai multe sectoare de activitate, la nivelul întregii țări, pentru o perioadă de 24 de ore.

În acest context, se pot înregistra perturbări semnificative în domeniul transportului public rutier, feroviar, maritim și aerian.

Pentru detalii legate de eventualele anulări sau întârzieri ale mijloacelor de transport în comun din data de 1 octombrie 2025, MAE recomandă cetățenilor români să verifice orarul de funcționare a acestora pe website-urile oficiale ale companiilor de transport.

În ceea ce privește transportul aerian, cetățenii români afectați sunt sfătuiți să se informeze din timp cu privire la programul de zbor și să mențină legătura cu companiile aeriene și agențiile de turism pentru a primi detalii cu privire la posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.

De asemenea, cetățenii români interesați pot consulta paginile web ale aeroporturilor.

Totodată, este de așteptat ca mai multe domenii de activitate să fie afectate, în special cele din sănătate, învățământ și servicii publice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*