Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania că, începând de miercuri, 7 februarie 2024, ora 4:00, până în dimineața zilei de joi, 8 februarie 2024, vor fi organizate greve ale personalului de la sol al companiei de zbor Lufthansa, precum și al companiilor asociate. Acestea vor afecta transportul aerian pe aeroporturile din Frankfurt, München, Hamburg, Berlin și Düsseldorf.
Programul curselor aeriene operate pe aceste aeroporturi va înregistra perturbări.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În această vară, Transilvania se îmbracă în zale de poveste. Festivalurile medievale transformă orașele în scene de epocă, iar „România Atractivă” îți dezvăluie șapte destinații fascinante aflate chiar în apropierea marilor evenimente. După un turnir …
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Belgiei că personalul din transportul public de călători a anunțat intrarea în grevă, în data de 27 februarie 2018, …
S.N. Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa S.A. a încheiat activitatea desfăşurată în anul 2023 înregistrând un trafic total (comercial și necomercial) de 115.107 pasageri, în creștere cu 44 % faţă de anul trecut (80.007 – …
Be the first to comment