Litoralulromanesc.ro: Sezonul estival pe litoral va începe cu o vacanță prelungită pentru zeci de mii de români, care fac “punte” între 1 Mai și Paște. Prețurile pornesc de la 50 lei/noapte/persoană

Ionuț Nedea. FOTO Adrian Boioglu

Vacanță prelungită pentru mulți români la începutul lunii viitoare ca urmare a apropierii dintre data de 1 Mai, când, în mod tradițional, se dă startul unui nou sezon estival pe litoralul autohton, și Paștele ortodox, sărbătorit anul acesta pe 5 mai.

Potrivit datelor Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment, zeci de mii de români se vor îndrepta spre stațiunile de pe litoralul românesc, unde hotelierii au pregătit programe și pachete speciale, care să mulțumească cele două categorii principale de turiști ce se vor afla la mare în această perioadă: tinerii dornici să se distreze și familiile care vor să petreacă sărbătorile pascale pe litoral.

“Apropierea celor două sărbători are un impact pozitiv asupra rezervărilor pe litoralul românesc. În plus, dat fiind că Paștele se sărbătorește în luna mai, ne așteptăm la temperaturi mai ridicate, ceea ce îi determină pe mulți români să se îndrepte spre mare. În al doilea rând, hotelierii au ținut cont de specificul fiecărei sărbători și au creat pachete dedicate, care să satisfacă dorințele turiștilor, atât ale celor care vin pentru distracție, cât și pe ale celor care vor să se relaxeze împreună cu familia”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Un alt efect al apropierii celor două sărbători este și faptul că cei mai mulți turiști care și-au rezervat deja pachetul au optat pentru sejururi mai lungi decât în alți ani, media fiind de 3,4 nopți. În stațiunile Mamaia și Mamaia Nord, durata sejurului este chiar mai mare, deoarece și festivalurile și-au prelungit durata.

“În acest moment, este destul de dificil să facem o estimare a numărului total de turiști care se vor afla pe litoral în vacanța de 1 Mai – Paște, dar ne așteptăm la un aflux impresionant, de zeci de mii de persoane, mai ales că ritmul de rezervare se va intensifica în perioada următoare, pe măsură ce ne apropiem de această dată. Prima rezervare pentru 1 Mai a fost efectuată la finalul lunii septembrie anul trecut”, menționează reprezentantul Litoralulromanesc.ro.

Cu aproape o lună înainte de startul sezonului estival pe litoral, se pot face rezervări în peste 200 de unități de cazare care au pregătit pachete speciale pentru 1 Mai și Paște, dar numărul lor va crește în condițiile în care în fiecare zi se alătură noi hoteluri cu oferte dedicate. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise în stațiunile Mamaia și Mamaia Nord, în cazul celei din urmă fiind vorba mai ales de apartamente în regim hotelier, urmate de Eforie Nord, Costinești și Neptun-Olimp.

În ceea ce privește tarifele, pentru 1 Mai, acestea pornesc de la 103 lei/noapte/ cazare în cameră dublă. Similare ca preț sunt și ofertele de Paște, care pornesc de la 101 lei/noapte/camera dublă, ceea ce înseamnă că tariful plătit de o singură persoană este de 50,5 lei pe noapte.

În medie, românii care și-au rezervat până acum sejurul pentru această primă vacanță la mare din 2024 au achitat în jur de 1400 de lei.

Stațiunile cele mai solicitate sunt și cele în care se organizează evenimente cu acest prilej, respectiv Mamaia și Mamaia Nord. Astfel, în Mamaia, fanii muzicii electronice sunt așteptați la unul dintre evenimentele de tradiție de pe litoral: Sunwaves Festival (perioada 1 – 7 mai). Tot în Mamaia, pe scena din Piațeta Cazino, precum și în Piața Ovidiu din Constanța, vor concerta artiști precum Lidia Buble, Alexandra Ungureanu, Mihai Mărgineanu, Țăndărică și Fanfara 10 Prăjini, Proconsul, Holograf ș.a. În Mamaia, între 30 aprilie și 6 mai se desfășoară Festival du Bonheur, un eveniment pentru gurmanzi. Totodată, cluburile din stațiune vor organiza petreceri cu invitați din țară și străinătate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*