Pe cei care doresc să petreacă Sărbătorile de Paşte într-un mod autentic, într-un spațiu parcă desprins din basme, comunitatea locală din Viscri îi aşteaptă cu tot ce are mai bun în perioada 26 – 28 aprilie.
Vizitatorii vor avea parte de o bogată experiență culturală, în satul în care aproape toate casele fac parte din patrimoniul universal Unesco. Programul cuprinde şi un concert de jazz susținut în incinta Bisericii fortificate din Viscri, în seara zilei de duminică, 28 aprilie.
Într-o perioadă care ne aminteşte de miracolul naturii, de gingăşia-i şi puterea sa uluitoare de a renaşte, calități oferite în dar şi naturii umane, concertul de jazz susținut de Ana Maria Galea şi Daniel Csikos la pian va porni de la aceste valori şi va încânta prin mesajul iubirii pentru viață, jazz, bucuria de a fi, de a cânta despre tot ce e frumos şi autentic în spiritul uman.
Evenimentul are scopul de a promova turismul responsabil într-o experiență culturală cuprinzătoare care uneşte trecutul şi prezentul într-un mod firesc, parte dintr-un program mai amplu intitulat “Transylvania Live” care promite să aducă în perioada imediat următoare mai multe surprize şi experiențe plăcute.
Aflat în nordul județului Brașov, Viscri este un sat săsesc viu și bine păstrat, înconjurat din toate părțile de natură. Dacă ajungeți la Viscri și, mai ales dacă aveți copii, treceți și pe la fierar, care vă va face pe loc o potcoavă pentru cel mai mic cal din lume, și pe la cărămidar, pentru o demonstrație a acestor meșteșuguri străvechi. La plecare, e păcat să părăsiți satul fără să luați acasă o pâine mare și gustoasă de la cuptorul de pâine tradițional, aflat aproape de biserica evanghelică.
Be the first to comment