IRI Travel anunță reluarea charter-ului cu autocarul pe litoralul Bulgariei, în condiții siguranță sanitară

Destinația recomandată în 2020 e litoralul din nordul Bulgariei. FOTO Travel Planner
Bulgaria rămâne principala destinație externă accesibilă românilor

Turoperatorul IRI Travel anunță reluarea charter-ului cu autocarul pe litoralul Bulgariei, care se va desfășura din iunie și până în data de 21 septembrie.

„Până la finele lunii iunie plecările vor fi bisăptămânale, iar din luna iulie și până la finalul sezonului vom crește la trei curse pe săptămână. Din păcate, a trebuit să majorăm cu 15 – 20 la sută tarifele pentru a acoperi toate măsurile de siguranță impuse de către autorități”, a declarat CEO IRI Travel, Lucian Bădîrcea.

Turiștii care călătoresc sunt îmbarcați și călătoresc în siguranță, respectând toate normele legale sanitare:

  • Autocarele sunt igienizate cu substanțe dezinfectante înainte și după fiecare cursă
  • Se folosesc dezinfectanți pentru mâini și covorașe îmbibate cu soluție de clor la urcarea în autocare
  • Urcarea se face doar pe ușa din față a autocarului, coborârea doar pe ușile de la mijloc/spate
  • Nu este permisă urcarea în autocar a persoanelor care nu poartă masca de protecție
  • La îmbarcare și coborâre se respecta distanța minimă de 1,5 metri între pasageri
  • Măștile sunt purtate de către toți pasagerii și de către șofer pe țoață durata transportului
  • Prima banchetă din spatele șoferului este lasată liberă sau exista un paravan între acesta și pasageri
  • Așezarea în autocar se face cu o persoana pe o bancheta, în zig-zag, conform imaginii de mai jos.
Schemă autocar. FOTO IRI Travel
Schemă autocar. FOTO IRI Travel

„Pentru a nu pune în pericol sănătatea turiștilor vom păstra distanțarea socială până la final de sezon, acest lucru însemnând că vom utiliza maxim jumătate din capacitatea mijloacelor de transport. Avantajul va fi al clienților, întrucât fiecare dintre ei va avea la dispoziție o banchetă din autocar. Asigurăm în acest mod atât siguranța sanitara a călătorilor, cât și confortul sporit al acestora pe toată durata transportului, evitând încălcarea recomandărilor oficiale cu rang de lege în ceea ce privește zădărnicirea combaterii bolilor”, a mai declarat Lucian Bădîrcea.

Cum se va circula înspre și dinspre Bulgaria

În luna iunie, IRI Travel va efectua plecări în zilele de luni și sâmbăta, iar începând cu 1 iulie și până la final de sezon se va pleca în zilele de luni, joi și sâmbăta, dând astfel posibilitatea turiștilor de a-și alege sejururi de 2, 3, 4, 5, 7 sau mai multe nopți de cazare pe litoralul vecinilor noștri.

Prețuri pentru un bilet în funcție de plecare și destinație

Pentru stațiunile din nordul litoralului bulgăresc, Balcik, Albena și Nisipurile de Aur tarifele dus – întors sunt de 60 de euro de persoană, în timp ce pentru stațiunile din sudul litoralului, Sunny Beach, Nessebar și Obzor tariful este de 75 de euro. Distanțarea socială este inclusă în tarife, fiecare pasager ocupând o banchetă a autocarului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*