Industria ospitalității solicită măsuri de resuscitare din partea autorităților

Dumitru Luca, președintele ANAT

Industria ospitalității trage un nou și ultim semnal de alarmă către autoritățile din România pentru a se interveni cu un plan consistent de despăgubiri. În caz contrar, autoritățile vor fi responsabile de pierderea a până la 400.000 de locuri de muncă.

Potrivit unui comunicat al Alianței pentru Turism (APT), de la începutul pandemiei de coronavirus industria ospitalității a fost puternic lovită, iar de atunci au trecut mai bine de nouă luni, iar în România, în afară de măsurile generale de care a beneficiat întreaga economie, până în acest moment nicio acțiune specifică de ajutor nu a fost implementată.

„Valul doi al pandemiei a dat și ultima lovitură industriei: restaurantele au fost închise, evenimentele interzise, mobilitatea redusă la aproape zero. Agențiile de turism au reînceput auto-demolarea propriei activități din ultimele luni, în măsura în care turiștii stornează din nou rezervările recente. În acest sens industria ospitalității trage un nou și ultim semnal de alarmă către autoritățile din România: dacă nu veniți acum cu un plan consistent de despăgubiri, veți fi răspunzători de punerea pe butuci a unei întregi industrii și pierderii a până la 400 000 de locuri de muncă. Această industrie nu are nevoie nici de promisiuni și nici de ajutoare care vin anul viitor. Are nevoie de bani acum”, spune președintele APT, Dumitru Luca.

El susține că antreprenorii nu mai pot supraviețui cu amânări de rate sau impozite, „care îi vor omorî oricum cu întârziere”, ci că au nevoie de cash pentru a putea plăti datorii curente în contextul a zero venituri. Iar angajații lor nu pot supraviețui cu șomaj tehnic sau program redus cu doar 50 la sută, atâta timp cât activitatea lor este între 0 și 20 la sută.

„Poate că o industrie cu 5,7 la sută din PIB nu impresionează pe nimeni până la lacrimi, dar destinul a zeci de mii de antreprenori și sute de mii de angajați ar trebui să determine autoritățile să facă ceva. Au avut timp de pregătire 9 luni, e cazul sa livreze imediat. Industria a evitat proteste de strada pentru că a dorit sa arate maximă responsabilitate în timp de pandemie și să nu contribuie sub nicio formă la adâncirea problemei medicale. Cu toate acestea, în pragul disperării, atunci când decesul este iminent și cauza nu mai joacă niciun rol, pregătirile pentru un protest de amploare sunt în toi”, a concluzionat Dumitru Luca.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*