Ștefan Baciu, președinte FIJET România. FOTO Paul Alexe
Președintele Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET România), Ștefan Baciu, a fost prezent în studioul GoNEXT, fiind invitatul jurnalistului Paul Alexe.
Cu toate că, în sine, scopul este același, promovarea destinațiilor turistice din țară și din străinătate, nu întotdeauna jurnalist de turism egal vlogger sau blogger de turism. Care este diferența, în discuția cu jurnalistul Radio România Internațional. De asemenea, aflăm cum promovează un jurnalist de turism o destinație turistică, care sunt detaliile asupra cărora se apleacă jurnalistul de turism atunci când scrie despre o destinație turistică, cum crede că ar trebui făcută promovarea unei destinații precum litoralul românesc și ce poate face turismul românesc pentru a câștiga competiția cu Bulgaria, Turcia sau Grecia.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism se pregătește pentru alegeri. Consiliul Director al ANAT a decis că Adunarea Generală de Alegeri va avea loc pe data de 21 februarie 2018. Cei mai importanți oameni de …
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că în această țară va fi organizată o grevă generală în transporturile publice și private feroviare, maritime …
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatele din transporturile publice în comun (La Base), cele feroviare (SUD-Rail, CGT Cheminots) și aeriene (SUD-Aérien, CGT …
Be the first to comment