Cătălin Țibuleac, președintele Asociației Delta Dunării
Președintele Asociației Delta Dunării, Cătălin Țibuleac, povestește în cadrul emisiunii de la GoNEXT TV de ce Delta Dunării este cea mai sigură destinație din timpul pandemiei.
Astfel pe lângă faptul că distanțarea fizică este asigurată datorită reliefului zonei, oamenii din turism au luat la rândul lor măsuri pentru a limita răspândirea coronavirusului, la terase și în camerele unităților de cazare. De altfel, turiștii pare că au înțeles beneficiile Deltei în timpul pandemiei și în luna iulie numărul lor a fost ridicat pentru această destinație.
Cătălin Țibuleac a precizat că cei care vin în Deltă pot găsit destinații luxoase, de cinci stele, dar și unității pentru toate buzunarele. De asemenea, Delta Dunării este ideală și pentru cei care preferă turismul de aventură și cazarea în locuri inedite cum sunt, de exemplu, bungalow-urile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croația că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, începând cu data de 7 octombrie 2019, au fost …
În inima naturii, în județul Covasna se află Băile Balvanyos. Locul unde timpul se oprește în loc, aerul, oamenii, culorile, tradițiile, miresmele și gustările se îmbină perfect, iar un sejur aici este de neuitat departe …
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați, începând de astăzi, 3 decembrie 2021, expoziţia de artă „Conexiune în brahma”, a artiștilor Liusic Vrapciu și Vladimir Păun – Vrapciu, …
1 Trackback / Pingback