FOTO VIDEO Fundata, cea mai bună destinație turistică din România, în viziunea Clubului Presei de Turism – FIJET România. Locurile următoare au fost ocupate de Bucovina și Delta Dunării

Premiiile Clubului Presei de Turism - FIJET România. FOTO Adrian Boioglu

Fundata a fost desemnată cea mai bună destinație turistică din România de către specialiștii din cadrul Clubului Presei de Turism – FIJET România, iar pe locurile următoare s-au clasat Bucovina și Delta Dunării. Festivitatea de premiere a avut loc în cadrul Târgului de Turism al României.

Președintele Clubului Presei de Turism – FIJET România, Ștefan Baciu, a explicat că acest clasament al celor mai frumoase destinații a fost realizat doar de către jurnaliști.

“Este un clasament obiectiv. Este un clasament în care cei care au propus o destinație turistică nu au avut voie să o voteze. Aceasta a mărit gradul de obiectivitate. Apoi, nu a fost votat publicul, doar jurnaliștii. Știm că sunt campanii, topuri European Best Destinations în care publicul votează și sunt orașe care duc adevărate campanii pentru a ieși în top 10. Mi-amintesc că în urmă cu câțiva ani, înainte de pandemie, a fost o situație în care Plovdivul a reușit să se claseze foarte bine în timp ce noi care tocmai dădusem Mărul de Aur orașului Oradea nu am reușit să urcăm Oradea în acel top european”, a spus Ștefan Baciu.

El a afirmat că acest proiect a fost unul care a pornit mai greu, dar apoi a devenit din ce în ce mai mare.

“A pornit mai greu acest proiect, cu o doză de neîncredere din partea unor colegi, dar după aceea a fost ca un fel de principiu al bulgărelui de zăpadă, în sensul că pe măsură ce se rostogolea ne-am dat seama că proiectul devine din ce în mai mare, mai important și iată prin simpla prezență aici a atâtor personalități, a unor decidenți, ne face să credem că putem să continuă acest proiect și să-l aducem din nou în atenția publicului anul viitor”, a explicat Ștefan Baciu.

La rândul său, Vicepreședintele Clubului Presei de Turism – FIJET România, Grig Bute, a recunoscut că rezultatul acestui top a fost unul foarte strâns.

“A fost destul de dificil pentru că din totalul propunerilor colegilor noștri, clasamentul a fost foarte strâns. După vot, în momentul în care am început să contorizăm aceste sufragii, unele dintre destinații au fost departajate, inclusiv având același număr de puncte, inclusiv la numărul de nominalizări. Și al treilea criteriu a fost numărul de locuri 1 în preferințele colegilor mei”, a spus Grig Bute.

El susține că acest clasament reflectă foarte bine situația din teren.

“Eu zic că e destul de corect, destul de actual, deși mai sunt încă multe locuri în țară care merită să fie aduse în atenția publicului din România, dar chiar și din din străinătate. Mă aștept ca la următoarele ediții ale acestui proiect al nostru, care se numește Destinațiile FIJET România, să avem și alte candidaturi. Colegii noștri anul acesta vor călători cu siguranță, vor aduna material, vor scrie despre alte locuri și aștept ca cei care sunt implicați în turismul din anumite zone, din anumite locuri din țară, care pot să fie destinații turistice, să o facă, să aplice la programe, să încerce să se organizeze, pentru că doar asociindu-te și încercând să faci lucrurile mai bine, să aduni la aceeași masă pe toți investitorii din turism care sunt interesați de dezvoltarea acestei destinații, deci poate avea succes.

Mă aștept ca să văd în acest top și destinații mai puțin cunoscute, mai puțin mediatizate până acum, dar și destinațiile așa-zis clasice, care să încerce să se reinventeze, să se rebranduiască într-un fel, să rezolve anumite probleme care sunt în zona respectivă. Aș da și un exemplu, din păcate. Mă gândesc la Băile Herculane, una dintre cele mai importante și ar putea să fie cea mai importantă stațiune balneo-climaterică din România. Din păcate, cu toții știm că e o situație destul de neplăcută acolo”, a povestit Grig Bute.

Premiul 1 a revenit comunei Fundata. Premierul a fost ridicat chiar de către primarul localității, Marian Florin Pâtea. El a recunoscut că este o onoare această distincție și a trecut în revistă câteva dintre atracțiile pe care turiștii le pot găsi în Fundata.

“Pentru comuna Fundata este o onoare câștigarea acestui top. Noi avem un slogan – “Suntem la înălțime” – iar aceasta nu se datorează doar faptului că suntem localitatea situată la cea mai înaltă altitudine din țară, locuită permanent, suntem prima localitate eliberată de Armata Română în Primul Război Mondial. La Fundata există cel mai curat aer din țară, în urma măsurătorilor Agenției de Mediu. Produsele tradiționale din zonă sunt foarte gustoase și pregătite cu suflet de către localnici, de către producători, iar gustul acestora este dat de o varietate mare de plante medicinale ce se găsește în flora.

Avem istorie și în turism. Satul Șirnea, aparținător comunei Fundata, a fost declarat în anii 1970 primul sat turistic din România, în urma unui experiment al Ministerului Turismului de la acea dată, după care s- au mai înființat încă 10 asemenea sate în toată țara. Comuna Fundata se află pe platforma de sus a Branului. Este punctul cel mai înalt al Culoarul Rucăr-Bran, care este un culoar încărcat de istorie și tradiție și vă așteaptă nu numai pe dumneavoastră, cât pe toate masele de turiști cărora ne adresăm să ne viziteze localitatea.

Avem o istorie și în sporturile de iarnă, în schi fond, biatlon și nu numai. În comuna Fundata există o bază olimpică de sporturi de iarnă și de vară, unde se țin diverse competiții de rang național, european și chiar mondial, unde vă așteptăm să veniți, iar proprietarii de pensiuni cu siguranță vor fi foarte bucuroși să vă primească pentru că activitatea pe  care o desfășoară în localitate o desfășoară cu suflet și sunteți bineveniți de fiecare dată ca și copiii lor peste pragul casei.

Vă așteptăm la Fundata, când se poate și vară, și primăvară și toamnă, pentru că suntem într-un areal muntos, noi suntem străjuiți de Munții Bucegi, Leaota și Piatra Craiului, iar traseele ecoturistice, traseele de ciclism și alte trasee vă stau la dispoziție”, a mai spus primarul din Fundata.

Locul 2 a revenit Bucovinei, iar premiul a fost înmânat președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

“Sunt foarte bucuros să vorbesc de Bucovina mea dragă, astăzi, când la Guvern am semnat un proiect de 40 de milioane de euro pe cicloturism. Este un proiect – piste de biciclete pentru Suceava, Bistrița Năsăud și Mureș, înseamnă 200 de kilometri pe Via Transilvanica. Pleacă de la Putna, acest proiect deschide perspectiva turismului montan, a acțiunilor de tineri și sunt convins că veți veni și dumneavoastră, pentru că eu în piept aici am un program pe care scrie “Hai în Bucovina”.

Dar nu e numai asta. Chiar cu războiul în partea de nord, am avut jumătate de milion de turiști anul trecut. Crește frecvența turiștilor foarte puternic pentru că am dat o tentă particulară – autenticul, tradiționalul”, și-a început Gheorghe Flutur discursul.

El a prezentat câteva aspecte care fac Bucovina o destinație unică.

“Anul trecut  – și șansa a făcut să fiu în al treilea mandat de președinte la Suceava, să lansez proiecte unice: Nunta în Bucovina. Sunt foarte mulți tineri care își fac nunta tradițională în Bucovina și vă invit și pe dumneavoastră. Apoi sunt proiecte de suflet: “Ai verde în Bucovina”, pe muntele Rarău am făcut investiții mari, peste 40 de kilometri de drumuri din trei locuri care urcă pe Rarău pentru ca tinerii să vină într-un program unic, să își facă vacanța în Muntele Rarău și, sigur, ținutul mănăstirilor cu cele opt monumente UNESCO, parcurile și rezervațiile naturale, gospodăria țărănească, faptul că pe PNRR avem foarte multe proiecte pe satul tradițional, pe gastronomie, pe gastronomia minorităților, a huțulilor și a celorlalți, a făcut din Bucovina un magnet.

Și închei prin a vă spune așa. N-am crezut niciodată că marele Ștefan va lăsa acești magneți de turism, pentru că Bucovina este atât de puternic frecventată, pentru că aceste ctitorii unice a lui Ștefan cel Mare atrag peste sute de ani turiști ca un magnet. Noi, care suntem trecători în funcții, nu trebuie să facem altceva decât să organizăm. Nu e meritul nostru, e meritul înaintașilor noștri. Vă aștept să vă acord azil turistic în frumoasa Bucovină”, a mai spus președintele CJ Suceava.

Premiul 3 oferit Deltei Dunării a fost ridicat de către primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion. El a lăudat frumusețile Deltei, dar a vorbit și despre calitățile oamenilor din această regiune.

“În primul rând vreau să vă mulțumim pentru acest premiu oferit. Este o onoare pentru noi, pentru județul Tulcea, pentru că în acest an facem parte din cei care sunt pe podium. E o onoare, dar, pe de altă parte, și o responsabilitate în ceea ce înseamnă turismul din Delta Dunării pentru că turismul nu înseamnă numai vizitarea unor locuri și atât, înseamnă mult mai mult, înseamnă că noi trebuie să fim pregătiți să așteptăm turiștii cu tot ceea ce pot oferi frumusețile Deltei Dunării și nu în ultimul rând, frumusețile județului Tulcea. Avem Munții Măcinului, pentru că sunt cei mai vechi munți din țară, pentru că avem triunghiul mănăstirilor, pentru că avem o poveste, o poveste creată de oameni, oameni frumoși și oameni plăcuți, oameni cu dorința de a arăta și celorlalți ce pot face ei la ei acasă. Și aici discutăm nu numai de județul Tulcea și de județul Constanța discutăm de Dobrogea, discutăm de peste 17 – 18  etnii care trăiesc într-o armonie și într-o determinare, spunem noi, în a arăta că așa trebuie să se întâmple în toată lumea”, a mai declarat Eugen Ion.

La eveniment a fost prezent și ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, care a avut numai cuvinte de laudă despre această inițiativă a Clubului Presei de Turism.

Îi felicit pe toți cei care se implică în activitatea de promovare și am înțeles că dumneavoastră oferiți premii de excelență celor care s-au angrenat în astfel de activități. E un lucru care e necesar și așteptat de multă vreme, poate de 30 de ani. Manifestările care sunt și aici la târg, dar și la alte târguri, sunt doar începutul unei reușite în ceea ce privește promovarea destinației turistice România și avem noi cu toții foarte, foarte mult de lucru, în special cu ajutorul celor care sunt specialiștii din presă pe acest domeniu.

Eu le urez succes tuturor celor care au acum prilejul să fie premiați, pentru viitor să reediteze aceste premii și, de ce nu, să motiveze și alți reprezentanți ai presei din România să promoveze destinații turistice din România, mai ales în exterior, dar nu numai pentru că, știm cu toții, de prea multe ori, românii află mult prea târziu de minunățiile care există în țara asta și pe care nu au avut până atunci prilejul să le viziteze până în momentul în care obțin informația prin intermediul dumneavoastră”, a declarat Daniel Cadariu.

Iată care sunt cele 10 destinații selectate de către membrii FIJET Romania: Durău, Țara Moților, Șinca Veche, Complexul Sturdza – Miclăușeni, Țara Hațegului, Gura Portiței, Sulina, Bucovina, Fundata și Delta Dunării.

Clubul Presei de Turism – Federația Internațională a Scriitorilor și Jurnaliștilor de Turism (FIJET) România este asociație profesională, persoană juridică de drept privat română, fără scop patrimonial. Clubul Presei de Turism – FIJET România este format din jurnaliști profesioniști din presa scrisă, online, radio și televiziune.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*