FOTO Un nou traseu de Via Ferrata în județul Bihor

Județul Bihor. FOTO CJ Bihor

Traseul de Via Ferrata din Cheile Cuților, în comuna Roșia din județul Bihor, a fost inaugurat la data de 26 martie.

Cu o lungime totală de 270 de metri și două variante de parcurs, ruta turistică este prevăzută și cu un pod indian de 33 de metri lungime, suspendat la o înălțime de 35 de metri, deasupra Văii Cuților. Podul leagă cele două posibile rute, una dintre acestea trecând printr-o peșteră aflată pe versantul drept al văii.

Noul traseu are o dificultate de grad B (mediu – dificultatea traseelor de via ferrata se măsoară pe o scală de la A la E, unde A înseamnă cel mai mic grad de dificultate, iar E cel mai dificil). Parcurgerea acestuia se face obligatoriu cu echipament de siguranță și protecție (cască + ham + lonjă dublă de asigurare), iar accesul minorilor sub vârsta de 16 ani este permis doar dacă aceștia sunt însoțiți de un adult.

Proiectul a fost demarat de către Consiliului Județean Bihor prin Agenţia de Management a Destinaţiei Bihor (A.M.D), Primăria Comunei Roşia, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor (C.A.P.D.D. Bihor) şi Serviciul Județean Salvamont Salvaspeo Bihor.

Lucrările de execuție au început în luna septembrie 2020, iar valoarea investiției se ridică la aproximativ 12.000 euro. Agenţia de Management a Destinaţiei Bihor a achiziționat materialele și echipamentele de lucru, în valoare de 6.000 euro. Primăria Roșia şi C.A.P.D.D. Bihor au asigurat finanțare pentru cea mai mare parte din manopera aferentă execuţiei traseului, iar alte cheltuieli, în valoare de 1.500 de euro, au fost acoperite de operatori locali în turism şi pensiuni din zonă. În proiect s-au implicat și voluntari care au realizat stabilirea traseului și au luat parte la activitățile de amenajare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*