FOTO Microrezervația din Constanța oferă o imagine cât mai complexă asupra naturii dobrogene

Păsări la Microrezervația Constanța. FOTO Cătălin Schipor
Păsări la Microrezervația Constanța. FOTO Cătălin Schipor

În cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, începând cu anul 1985 a intrat în circuitul public o Microrezervaţie care se întinde pe o suprafaţă de cca 12 hectare din care 2 hectare reprezintă luciu de apă cu vegetaţie palustră. Acest obiectiv a fost creat în ideea de a oferi vizitatorilor o imagine cât mai complexă asupra naturii dobrogene.

Patrimoniul acestui obiectiv deţine avifauna acvatică (pelicani, lebede, raţe şi gaşte sălbatice), avifauna terestră (păuni, fazani) şi mamifere (mufloni, cerbi lopătari,capriori), care se regăsesc în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi Rezervaţia Negureni. Mare parte din aceste exemplare sunt monumete ale naturii şi specii rare cu o reprezentare tot mai redusă în biotopurile naturale.
Unele exemplare au fost obţinute prin schimburi cu alte Grădini Zoologice iar altele au fost achiziţionate sau donate. Anual s-a reuşit reproducerea şi creşterea în captivitate a numeroase exemplare aparţinând unor specii variate (mufloni, cerbi lopătari). În 2010 a fost adus de la Dorici/Bulgaria un exemplar de cal mongol Equus prijewalsky.

În cadrul Microrezervaţiei puteţi întâlni, într-un cadru natural deosebit, un număr de 86 specii cu un efectiv de peste 460 exemplare.

În timpul sezonului estival, pe lacul natural din incinta Microrezervaţiei pot fi admirate coloniile de pelicani şi lebede plutind maiestuos. În sezonul rece, toate exemplarele avifaunistice beneficiază de adaposturi încălzite.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*