FOTO Aproape 25 de milioane de pasageri au fost înregistrați pe aeroporturile din România în 2023 – cu 17 procente mai mulți decât în anul 2022

Ședința Asociației Aeroporturilor din România. FOTO AAR

Asociația Aeroporturilor din România a organizat, în perioada 8-9 februarie, ședința Directorilor Generali ai aeroporturilor membre AAR.

La evenimentul care s-a desfășurat la Poiana Brașov au luat parte și Adrian-Ioan Veștea, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și Todorică-Constantin Șerban, președintele Consiliului Județean Brașov, alături de reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

De asemenea, la dezbateri au participat și reprezentanți ai Poliției de Frontieră, ai Autorității Aeronautice Civile Române, ai ROMATSA și ai companiilor aeriene, precum și alți specialiști din domeniul aviației.

Traficul de pasageri înregistrat în anul 2023 pe aeroporturile din România a crescut cu 17% față de anul 2022

Aproape 25 de milioane de pasageri au fost înregistrați pe aeroporturile din România pe parcursul anului trecut – cu 17 procente mai mulți decât în anul 2022.

Vestea bună este că cifra totală a pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din România în anul 2023 (24.593.281 persoane) este mai mare cu aproape 6% și decât cea înregistrată în anul 2019 (23.234.580 persoane).

“Ne bucurăm să constatăm că în România traficul de pasageri a recuperat puternic, astfel că am depășit valorile înregistrate înainte de pandemie. Spre comparație, traficul aerian din Europa va atinge probabil valorile din anul 2019 abia la sfârșitul acestui an.

În anul 2023 numărul pasagerilor pe rutele interne a scăzut cu 8 procente față de anul 2022, ajungând la 1.821.052 de persoane transportate.

În același timp numărul pasagerilor pe rutele externe a cunoscut o creștere importantă, de 19,62% în 2023 față de anul 2022 (22.737.257 pasageri).

Pe parcursul anului 2023 aeroporturile din România au înregistrat un total de 24.593.281 de pasageri, din care aproape 8%  au călătorit pe rute interne și restul de 92% pe rute externe.

După aderarea României la Schengen traficul înregistrat de aeroporturi va fi aproximativ 30% non-Schengen și 70% Schengen”, a declarat David Ciceo, Președintele Asociației Aeroporturilor din România.

Corina Martin, Secretar General Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România, a afirmat:

“Creșterea circulației aeriene de pasageri  înseamnă, desigur, si creșterea circulației turistice.

Și în numărul de pasageri, dar și ca număr de turiști , am depășit deja nivelul anului 2019, considerat cel mai bun an pentru turism, în ultimii 10 ani.

Așteptăm creșteri în circulația turistică și în acest an, în România, întrucât acum avem deja o creștere de 30% în volumul rezervărilor efectuate în programul “Înscrieri timpurii” , pentru vacanțele sezonului de vară.

După cum arată cifrele, însă, numărul pasagerilor pe zboruri interne a scăzut, în timp ce numărul celor care au călători cu avionul către destinații externe a crescut consistent, în 2023.

România are mult de recuperat în privința atragerii de turiști străini, obiectiv care presupune însă alocarea de bugete consistente de promovare și comunicare către piețele importante de turiști din care ne putem atrage viitorii oaspeți”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*