O paletă largă și diversificată de evenimente vor scoate constănțenii din casă începând cu 13 octombrie 2018.
La Doors Club, se anunță unele dintre cele mai frumoase concerte, cu artiști de primă mână, care vor încânta publicul tomitan.
Nume de referință (din domeniul muzical și nu numai), precum: Florin Chilian, Horațiu Mălăele, Ada Milea, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Vama, Direcția 5, Omul cu Șobolani și mulți alții vor readuce căldura în inimile publicului, în ciuda toamnei care se apleacă peste noi.
Sâmbătă, 13 octombrie, clubul constănțean redeschide porțile cu râvniții GOLAN în formula de DJ Set, începând cu ora 20:00. Prețul biletului, 20 de lei, va include din partea casei o bere sau un cidru. Let the party begin!
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În această săptămână, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” prezintă următoarele evenimente. Biletele pot fi achiziționate de pe www.tnobconstanta.ro/bilete și de la Agenția Teatrului. Seară lirică – Miercuri, 5 februarie 2025, ora 18:30, Foyer Teatru Soliști: …
„Caravana Go Romania 2018 sosește în Delta Dunării” , destinația turistică Delta Dunării fiind ultima oprire a caravanei, care călătorește pe itinerariul Cracovia – Satu Mare – Bistriţa – Iaşi – Suceava – Focşani – Tulcea şi …
Sâmbătă, 7 septembrie, și duminică, 8 septembrie, Primăria Comunei Crișan, Consiliul Local Crișan și Asociația Delta Dunării (AMDTDD) organizează, în centrul localității Crișan, în inima Deltei, prima ediție a Sărbătorii Borșului de Pește din Delta …
Be the first to comment