Doi angajați ai companiei TAROM au fost testați pozitiv pentru infectarea cu virusul SARS-COV-2

Măsuri suplimentare luate de compania TAROM.FOTO TAROM

Doi angajați ai companiei TAROM au fost testați pozitiv pentru infectarea cu virusul SARS-COV-2, au anunțat, vineri, reprezentanții companiei.

Potrivit TAROM, primul dintre angajații ce au fost testați pozitiv a precizat că infectarea s-a produs în urma unui sejur pe litoralul românesc. În prezent, pacientul se află în autoizolare la domiciliu împreună cu familia, urmând un tratament medicamentos.

„Urmare a anchetei epidemiologice s-a stabilit ca în ultimele 14 zile, anterior diagnosticării cu virusul SARS-CoV-2, angajatul a petrecut la serviciu doar prima jumătate a zilei de joi, 09 iulie, după care s-a învoit, fiind posibilități extrem de reduse ca acesta să fi intrat în contact cu alți colegi din cadrul departamentului unde își desfășoară activitatea”, au precizat reprezentanții companiei.

Totodată, TAROM informează că și în cursul zilei de joi, 16 iulie, un al doilea angajat al companiei a adus la cunoștință că a fost testat pozitiv pentru infectarea cu SARS-COV-2. Testarea a fost realizată în data de 15 iulie pentru debut de infecție respiratorie acută cu febră, astenie, mialgii, rinoree, cefalee și tuse seacă. Imediat după comunicarea rezultatului, angajatul TAROM s-a autoizolat la domiciliu, împreună cu familia, urmând un tratament medicamentos.

„Urmare a confirmării diagnosticului celor doi salariați, în cadrul companiei TAROM a fost declanșată o anchetă epidemiologică pentru identificarea și înlăturarea pericolului de răspândire a virusului printre ceilalți angajați ai companie, fiind luate toate măsurile dispuse de autorități. Menționăm că cei doi angajați nu au interacționat, în îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor de serviciu ce le revin, cu echipajele sau personalul auxiliar al aeronavelor”, au mai transmis reprezentanții companiei TAROM.

Încă de la apariția primelor cazuri de infectare cu virusul SARS-COV-2, compania TAROM a pus în aplicare un Plan de Măsuri stricte pentru prevenirea contaminării, angajaților, a echipajelor de zbor și a pasagerilor. Astfel, conform procedurii, aeronavele companiei care transportă pasageri și mărfuri sunt supuse măsurilor antiepidemice. După efectuarea fiecărei curse, cabina de pasageri, cabina piloților, toaletele, bucătăria, cala de bagaje, scările și toate celelalte suprafețe ale aeronavei cu care pasagerii sau personalul intră în contact sunt curățate și dezinfectate, iar la finalul fiecărei zile de zbor aeronavele sunt dezinfectate suplimentar prin nebulizare. Mai mult, pe timpul desfășurării misiunilor, angajații poartă mască, vizieră, mănuși si halat de protecție.

„Compania TAROM înțelege pe deplin responsabilitatea pe care o poartă față de pasagerii săi, dar și față de echipajele noastre de zbor. Prin urmare, toate aeronavele TAROM respectă întocmai recomandările autorităților și sunt dezinfectate periodic”, au mai spus sursele citate.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*