DAL Travel: „Mexic și America Latină, în topul preferințelor turiștilor amatori de circuite exotice”

Mexic. FOTO: DAL Travel

Mexicul rămâne principala destinație care atrage turiști români în America Latină, cererea pentru această țară fiind în creștere în acest an. Potrivit consultanților DAL Travel, creșterea estimată pentru anul 2023 este de 35 la sută față de anul precedent, când s-a înregistrat oricum o creștere de 30 la sută față de 2021.

Cele mai solicitate circuite turistice exotice sunt pentru America Latină, iar printre cele mai inedite se numără cele sub genericul „Un altfel de Mexic” – Mariachi, tequila, istorie și tradiții mexicane. Acestea au o durată de 15, respectiv 17 zile și se vor desfășura în perioadele 30 iunie – 14 iulie, respectiv 23 octombrie – 8 noiembrie, ultimul menționat fiind special programat astfel încât grupul să se poată bucura de sărbătoarea națională a Mexicului, Dia de los Muertos. Costurile pentru aceste circuite sunt de 3.230 de euro, respectiv de 4.800 de euro de persoană și includ cazări la hoteluri de 4 și 5 stele.

„În cazul grupurilor nu sunt probleme legate de vize sau de accept pentru intrarea în Mexic. Sunt însă cazuri când au existat refuzuri pentru intrarea în țară, pentru cei care călătoreau în mod individual. Așadar, încurajăm turiștii români să ia în considerare Mexicul ca destinație pentru vacanța lor din acest an, să profite de frumusețea și cultura acestui ținut exotic. Va fi o experiență autentică, culturală și distractivă pentru toți cei care aleg această destinație, iar circuitele noastre sunt o modalitate excelentă de a explora cele mai reprezentative locații ale acestei destinații fascinante. Garantăm turiștilor că vor avea parte și de obiective mai puțin cunoscute și promovate în România”, precizează Daniela Nedelcu, director general al agenției DAL Travel.

Astfel, circuitul „Un alt fel de Mexic” este cu adevărat unic pe piața turistică românească, oferind ocazia de a explora locuri și atracții rareori vizitate de turiștii obișnuiți.

Canionul de Cupru este un astfel de loc, de o frumusețe deosebită, care cu siguranță va fi un punct culminant al călătoriei. De asemenea, traseul feroviar cu trenul El Chepe reprezintă o experiență inedită, oferind o priveliște uluitoare asupra peisajului muntos al Mexicului. Cu toate acestea, una dintre cele mai așteptate experiențe de către turiștii români este sărbătoarea națională a Mexicului, Dia de los Muertos, unde veți fi martorii unui spectacol plin de culoare și viață, care reflectă cultura și tradițiile țării. Sărbătoarea care celebrează și onorează memoria celor dragi care au plecat din această lume, are loc pe 1 și 2 noiembrie și atrage cu paradele colorate, costumele festive, ofrandele cu flori și mâncărurile tradiționale, precum pan de muerto și calaveras de azúcar.

Turiștii români vor avea, de asemenea, oportunitatea să viziteze Muzeul Național de Antropologie, una dintre cele mai mari și mai importante colecții de artefacte pre-columbiene din lume. De asemenea, circuitul „Un altfel de Mexic” include și o vizită la Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe, un important lăcaș de cult pentru creștinii din întreaga lume. Printre cele mai impresionante atracții turistice ale Mexicului se numără și situl arheologic Teotihuacan, unde turiștii pot admira Piramida Soarelui, Piramida Lunii, Piramida Șarpelui cu Pene și Calea Morților. În plus, turiștii vor avea ocazia să viziteze și capitala Mexicului, Mexico City, unde se poate face o plimbare cu barca în Xochimilco, unul dintre cele mai pitorești cartiere ale orașului, care include canale încă utilizate în mod tradițional pentru transportul de legume și fructe.

Mexicul a rămas una dintre cele mai populare destinații turistice din lume și a înregistrat o creștere impresionantă a vizitatorilor, ajungând la 66 de milioane de turiști internaționali în anul 2022. Potrivit Ministerului Român al Afacerilor Externe, circa 21.000 de cetățeni români au ales să viziteze Mexicul în același an. Guvernul mexican a promovat puternic turismul ca fiind „o industrie fără fum”, motiv pentru care Mexicul a fost mereu una dintre cele mai vizitate țări din lume, fiind a doua cea mai vizitată destinație turistică din America, după Statele Unite.

Un alt circuit de succes care trebuie menționat este „America Express Continuă!” Mexic – Guatemala – Columbia, care va avea loc în perioada 17 noiembrie – 3 decembrie. Acest circuit unic pe piața turistică românească va urmări traseul concurenților emisiunii America Express, care au explorat Mexicul, Guatemala și Columbia într-o aventură plină de provocări și descoperiri. Turiștii români vor putea pășii pe urmele concurenților emisiunii, vor explora orașe precum Mexico City, Queretaro, San Miguel de Allende, Guadalajara, Guatemala City, Antigua Guatemala, Villa de Leyva, Barichara, Cartagena și Bogota, vor vizita siturile arheologice Teotihuacan și Tikal, se vor bucura de experiențe unice, precum vizitarea unei distilerii în Tequila cu degustare inclusă sau o plimbare cu barca pe Lacul Atitlan. Acest circuit de 17 zile va costa 5027 de euro de persoană și va include cazări la hoteluri de 4 și 5 stele, transport, ghizi locali și însoțitor român de grup. Turiștii vor putea descoperi câteva secrete din cultura și istoria celor trei țări, împărtășind experiențe cu alți călători și savurând delicioasele mâncăruri locale.

„Tarifele s-au majorat cu circa 15 – 20 la sută față de anul precedent și pentru această destinație, dar acest aspect nu a descurajat turiștii, ținând cont că mai toate prețurile s-au majorat în toată lumea și mai mult, în anumite domenii economice mult peste cele din turism”, subliniază Daniela Nedelcu, director general al agenției DAL Travel.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*