Curtea Domnească din Târgoviște va fi restaurată și conservată din fonduri europene

Curtea Domnească din Târgoviște. FOTO Consiliul Județean Dâmbovița
Curtea Domnească din Târgoviște. FOTO Consiliul Județean Dâmbovița

Curtea Domnească din municipiul Târgoviște va beneficia de lucrări de restaurare și conservare, finanțate din fonduri europene. Valoarea contractului este de peste 13,3 milioane de lei.

Urmare a finalizării procedurilor de achiziție publică, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a semnat joi, 4 iunie, documentele privind adjudecarea firmei câștigătoare pentru execuția de lucrări de restaurare și conservare, în vederea realizării obiectivului de investiții „Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea, dezvoltarea și valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște”. Astfel, în urma evaluării ofertelor depuse și îndeplinirii criteriilor de atribuire pentru această investiție, a fost declarată oferta câștigătoare, urmând ca, în data de 16 iunie, să se semneze contractul de lucrări, în valoare de 13.347.074,56 lei.

Proiectul este realizat de Consiliul Județean Dâmbovița din fonduri europene, în cadrul Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Prin implementarea acestui proiect, se urmărește valorificarea durabilă a Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”, prin conservarea și protejarea obiectivelor istorice: ruinele bisericii-paraclis, Turnul Chindiei, Biserica Domnească Mică „Sf. Vineri” și Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul complexului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*