Cum să ai parte de o călătorie cât mai activă, dincolo de partea de relaxare

Vacanță. FOTO Canva

Vacanțele sunt asociate de obicei cu odihna prelungită, căci există mult timp liber în care îți poți “încărca bateriile”, mai ales după o perioadă mai aglomerată la locul de muncă. Totuși, multe persoane își doresc călătorii memorabile, mai mult decât relaxare în camera de hotel sau la centrul Spa – Wellness.

Ne referim la ceea ce se numește odihnă activă, prin activități care te scot din rutină și îți permit experiențe speciale, care îți consumă energie fizică și îți creează o stare de bine la nivel psihic.

O astfel de abordare a timpului liber poate avea beneficii în lupta împotriva stresului – afecțiune considerată de multe persoane drept fiind boala secolului. Pentru a trece de la teorie la practică, iată mai jos câteva elemente care pot să fie de ajutor pentru o călătorie cât mai activă:

Alegerea destinației

Contează desigur alegerea destinației de vacanță, inclusiv unitatea de cazare. Pentru o vacanță cu energie la pachet, se poate opta pentru zone în care există multe obiective turistice de interes, multe variante de activități – poate chiar sporturi cu ceva adrenalină dincolo de limitele obișnuite. Online, ai la îndemână toate informațiile pentru a-ți realiza vacanța ideală, cel mai bun plan pentru tine. Evită resorturile izolate și opțiunea all-inclusive, pentru că acestea te vor face să ai un program mult prea lejer, deloc dinamic.

Exerciții fizice

Parte din programul zilnic ar putea fi ceva exerciții fizice – de la o simplă alergare, la o oră petrecută la un centru de fitness. Foarte util este să instalezi pe smartphone o aplicație de tip pedometru, dacă nu ai un ceas inteligent dotat cu o astfel de funcție. Setează-ți o limită minimă de pași, de preferat cel puțin 10.000 sau chiar 20.000 pentru fiecare zi. Astfel, te vei mobiliza să explorezi mai mult zonele în care călătorești, fără a apela la mijloace de transport.

Distracție și aventură

Nu uita de tururile de oraș – unele chiar gratuite – atunci când ai parte de un city-break (călătorie urbană). Cele mai multe orașe turistice îți propun fel de fel de tururi tematice. Există și activități de seară sau pentru timpul nopții, în funcție de destinație – petreceri în spirit local ori chiar distracție la cazinou.

Dacă îți place să joci uneori la casinouri online Romania, ar fi bine să știi că în mod normal nu vei putea accesa platformele licențiate local de ONJN atunci când te afli în afara țării, evident din motive ce țin de legislația fiecărei țări cu privire la jocurile de noroc disponibile pe internet.

Centre acvatice, sporturi montane, aventuri la înălțime, patinaj, rafting sau caiac & canoe – toate acestea sunt idei pe care le poți avea în minte, în funcție de sezon și de locație. Cu siguranță vei găsi și alte variante care îți vor asigura distracție și aventură cu totul memorabile!

Explorează dincolo de centrul turistic

Multe locuri din lume au farmec deosebit mai ales dacă treci dincolo de zona centrală și vezi spiritul locului cu adevărat. Fără a fi nevoie neapărat să cheltuiești bani, poți vizita piețe locale și zone de cumpărături. Abordează plimbările cu atenție, pentru a evita orice incidente nedorite.

Urmând astfel de indicații, călătoria nu va fi deloc plictisitoare. Nu uita să faci fotografii cât mai multe, pentru a te bucura și ulterior de amintiri cât mai puternice, reactivate de acele poze. Însă, cel mai important este să te bucuri de fiecare clipă, să trăiești din plin fiecare moment în mod responsabil, firește.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*