Condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Cehe au fost modificate pentru cetățenii români

Turism în Praga. FOTO Duernsteiner/Pixabay

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile cehe au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Cehe pentru persoanele care sosesc din state considerate drept zone roșii, inclusiv România. Măsurile vor intra în vigoare la data de 9 noiembrie, ora 00.00.

Astfel, persoanele care sosesc din statele considerate zone roșii, inclusiv România, trebuie să completeze, anterior intrării pe teritoriul Republicii Cehe, un formular de sănătate publică, disponibil la adresa: https://plf.uzis.cz/. După completarea formularului, persoanele în cauză vor recepționa un e-mail de confirmare, pe care trebuie să îl păstreze pentru a-l prezenta, la cerere, autorităților cehe.

Pe lângă obligația de completare a formularului, persoanele în cauză trebuie să transmită către direcția de sănătate publică (regional hygienic station) din localitatea/regiunea domiciliul/locului de cazare din Republica Cehă, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, după cum urmează:

  • dacă testul a fost efectuat într-un stat UE sau într-un stat Schengen, anterior sosirii în Republica Cehă, acesta trebuie să fi fost prelevat cu maximum 72 de ore anterior sosirii și trebuie transmis către direcția de sănătate publică imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehe;
  • dacă testul este efectuat pe teritoriul Republicii Cehe, rezultatul va trebui transmis direcției de sănătate publică (regional hygienic station) în termen de maximum 5 zile de la intrarea în Republica Cehă.

Sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 la intrarea pe teritoriul Republicii Cehe următoarele categorii:

  1. persoanele a căror ședere într-un stat cu risc ridicat nu a depășit 12 ore în ultimele 14 zile;
  2. muncitorii transfrontalieri, elevii și studenții din statele vecine;
  3. persoanele care călătoresc pentru rezolvarea unor urgențe medicale, familiale, profesionale sau de afaceri și a căror ședere nu depășește 12 ore;
  4. persoanele aflate în tranzit prin Republica Cehă, cu condiția ca durata tranzitului să nu depășească 12 ore.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că autoritățile cehe permit intrarea cetățenilor străini doar în baza unui motiv întemeiat, respectiv pentru desfășurarea unei activități profesionale sau de afaceri (inclusiv muncitorii transfrontalieri), călătorii esențiale familiale, cele pentru obținerea de servicii medicale etc. Nu sunt permise călătoriile în scop turistic sau de vizită.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază că cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Praga: 00420 – 607 078 501.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet  http://praga.mae.ro/ și http://www.mae.ro/ și informarea temeinică anterior deplasărilor în Republica Cehă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*