„Carol al II-lea al României – un rege controversat”, expoziție temporară la Muzeul Național al Bucovinei

„Carol al II-lea al României - un rege controversat”, expoziție temporară la Muzeul Național al Bucovinei

Muzeul Național al Bucovinei va găzdui, în perioada 10 noiembrie 2022 – 22 ianuarie 2023, expoziția temporară „Regele Carol al II-lea al României – un rege controversat„, care prezintă câteva dintre piesele de excepție din colecțiile cu Regele Carol al II-lea aflate în patrimoniul Muzeului Național Peleș, aducând în atenția publicului o serie de obiecte emblematice ale colecțiilor regale. Vernisajul va avea loc în data de 10 noiembrie, ora 13.00, la Muzeul de Istorie.

Expoziția se dorește a fi un omagiu adus regelui Carol al II-lea, cel care în istoria României, reprezintă unul dintre cele mai dezbătute și controversate personaje. De-a lungul domniei sale (1930 – 1940), s-au înregistrat numeroase realizări, îndeosebi în plan cultural. De altfel, dintre toate titlurile pe care propaganda oficială i le-au atribuit lui Carol al II-lea, poate că cel de „Rege al culturii“ are cea mai mare acoperire în realitate.

Printre obiectele expuse, vor putea fi admirate piese de argintărie cu cifrul regelui Carol al II-lea, una dintre ele fiind dăruită principelui Carol, moștenitor al Coroanei României, în timpul vizitei în America, din cadrul voiajului în jurul lumii dintre anii 1920 – 1921; o altă piesă care a fost oferită regelui Carol al II-lea cu prilejul vizitei în județul Bălți, din 2 iunie 1935; o casetă omagială cu monograma regelui Carol al II-lea; o sabie de paradă pentru ofițeri cu cifrul regelui Carol al II-lea și Stema României; coifuri de paradă ale regelui Carol al II-lea, piese de mobilier, medalii comemorative și omagiale.

Pregătit anume pentru „meseria de rege„ Carol al II-lea a învățat românește de mic și a studiat istoria și geografia țării. Pasiunile lui se împărțeau între cărți și uniforma militară. A și urmat, de altfel, cursurile Academiei Militare de la Potsdam.

Regina Maria povestea despre fiul său cel mare: „Carol era adorat de ofițeri și de trupă și primea în dar un număr nesfârșit de mici uniforme din partea regimentelor. Când le îmbrăca umbla falnic de colo-colo, comandând oști imaginare imitând nemaipomenit de bine glasurile celor ce comandau (…) într-însul dormea ascuns stăpânul (…) Carol voia ordine și precizie și avea o enormă și impetuoasă dorință să domine, să subjuge și să impună restricții”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*