Autoritățile hunedorene iau măsuri urgente pentru siguranța turiștilor care vin la Sarmizegetusa Regia

Drumul spre Sarmisegetuza Regia a fost afectat de iarnă. FOTO CJ Hunedoara

Conducerea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara a dispus miercuri, în urma unei vizite de lucru, măsuri urgente pentru consolidarea porțiunilor de drum afectate de fenomenele naturale și de îndepărtare a resturilor vegetale din albia pârâului de pe Valea Albă.

Pentru că anotimpul rece se încheie în curând și la Sarmizegetusa Regia, iar turiștii își vor face apariția în scurt timp, conducerea CJ Hunedoara, instituție care administrează situl arheologic a convocat o întâlnire de lucru în teren pentru a stabili concret măsurile urgente care se impun pentru a asigura un acces sigur spre monumentul UNESCO.

La întâlnirea convocată de președintele CJ Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, și administratorul public, Costel Avram, au participat responsabili din instituție (arhitect șef, Direcția Tehnică, Serviciul Investiții, Serviciul Achiziții), reprezentanți ai Direcției Silvice, ai Primăriei comunei Orăștioara de Sus și ai Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice.

„Am stabilit măsuri ca, în luna martie și în prima săptămână a lunii aprilie să fie rezolvate situațiile care să ducă la posibilitatea de a parca inclusiv autocare în zona amenajată, de a îmbunătăți curgerea apei prin albie prin îndepărtarea resturilor vegetale și de a face o lucrare cu arocamente în prima fază, iar în faza următoare de a executa și ziduri de sprijin în așa fel încât Sarmizgetusa Regia să poată fi vizitată în siguranță de turiști”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora.

La rândul său, administratorul public al județului Hunedoara spune că monumentul UNESCO din Munții Orăștiei administrat de CJ Hunedoara va deveni prioritatea zero a acestei instituții.

„Eu cred că nu trebuia să se ajungă aici dar, având în vedere faptul că deja primăvara bate la poartă, iar numărul turiștilor va crește de la o săptămână la alta, împreună cu președintele Consiliului Județean am luat măsuri urgente. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru rezolvarea acelei porțiuni de drum care a fost afectată de inundațiile de anul trecut și, în același timp, curățirea rigolelor. De acum înainte, Sarmizegetusa Regia va fi prioritatea zero a Consiliului Județean Hunedoara, pentru că este simbolul județului și leagănul poporului român”, a declarat administratorul public, Costel Avram.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este administrată de CJ Hunedoara din anul 2013 când a fost preluată, prin Hotărâre de Guvern de la Ministerul Culturii. În 2018, numărul turiștilor care au vizitat situl arheologic s-a ridicat la 65.000.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*