Autoritățile americane adoptă condiții noi de intrare în Statele Unite, în contextul pandemiei de COVID-19

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile americane au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri vor intra în vigoare la data de 26 ianuarie.

Astfel, conform informațiilor comunicate public de către Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (Centers for Disease Control and Prevention – CDC), toate persoanele care sosesc în Statele Unite ale Americii pe cale aeriană trebuie să prezinte la îmbarcare un test cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 sau un document care să ateste faptul că persoanele în cauză au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2, fiind în prezent vindecate. Testul pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 trebuie efectuat cu maximum 72 de ore (trei zile) anterior sosirii în Statele Unite ale Americii, fiind acceptate atât testele moleculare, cât și testele antigen, iar documentul care atestă rezultatul negativ al testării trebuie prezentat în format tipărit. Reprezentanții companiilor aeriene nu vor permite îmbarcarea persoanelor care refuză prezentarea documentelor solicitate de autoritățile americane.

Măsura se aplică tuturor persoanelor cu vârsta de peste doi ani, inclusiv cetățenilor americani, rezidenților permanenți și cetățenilor aflați în tranzit.

Totodată, MAE precizează că autoritățile federale americane recomandă ca persoanele care intră în Statele Unite ale Americii să se testeze după o perioadă de trei până la cinci zile de la sosire și să rămână în autoizolare la domiciliu/reședință, pentru o perioadă de șapte zile din momentul intrării pe teritoriul SUA.

Informații complete privind restricțiile care vor intra în vigoare la data de 26 ianuarie sunt disponibile aici –  https://www.cdc.gov/media/releases/2021/s0112-negative-covid-19-air-passengers.html.

MAE reamintește că cetățenii români pot călători în Statele Unite ale Americii, în baza vizelor deținute, perioada de ședere fiind reglementată de tipul de viză și calitatea în care se face deplasarea. Totodată, MAE recomandă verificarea eventualelor restricții aplicabile călătoriei, în funcție de statele tranzitate către Statele Unite ale Americii, disponibile pe pagina de internet a Departamentului de Stat al SUA: www.travel.state.gov, precum și cu compania aeriană care operează zborul, în vederea obținerii celor mai recente informații.

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Washington: 001 (202) 332-2392, 001 (202) 332-2935, 001 (202) 332-4858, Consulatului General al României la New York: 001 212 682-9120, 001 212 682-9121, Consulatului General al României la Chicago: (001) (312) 573-1315, (001) (312) 573-1181, Consulatului General al României la Los Angeles: 001 310-444-0623, 001 310-473-8061, 001 310-231-4468, Consulatului General al României la Miami: 001.305.763.8714, 001.305.763.8874, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice la Washington: 001 (202) 420-8350,  Consulatului General al României la New York: 001 917 6799874, Consulatului General al României la Chicago: (001) (312) 307-2923, Consulatului General al României la Los Angeles: 001 310-721-0474, Consulatului General al României la Miami: 001.202.515.8953.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de internet http://washington.mae.ro/, http://newyork.mae.ro, http://chicago.mae.ro, http://losangeles.mae.ro, http://miami.mae.ro și http://www.mae.ro/node/52075.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*